Proiectele de investiţii au fost deja prioritizate de către majoritatea primăriilor din judeţul Hunedoara.
Consumul de energie reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă adminstraţiile publice locale din judeţul Hunedoara. Iluminatul public, una dintre componentele facturii la energie, ocupă agenda publică a multor primari, în contextul în care se încearcă reducerea costurilor.
Una dintre soluţiile identificate de autorităţile locale se referă la înlocuirea vechilor corpuri de iluminat cu altele, care folosesc tehnologii noi, cu un consum mic de energie. Este cazul lămpilor de iluminat care folosesc tehnologia LED, acestea fiind deja montate în câteva localităţi şi cu rezultate foarte bune.
Este şi cazul comunei Veţel, unde administraţia locală a accesat fonduri pentru un program finanţat prin GAL pentru a înlocui corpurile de iluminat cu altele moderne.
„Dorim să schimbăm actualul sistem de iluminat public. Vom folosi corpuri de iluminat cu tehnologie LED, mult mai eficiente din punct de vedere energetic, fapt care se va reflecta în scăderea facturii la energie electrică”, a spus primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu.
Potrivit acestuia, pentru implementarea noului proiect va fi nevoie de o investiţie de circa 100.000 de euro, însă efortul financiar va fi compensat ulterior prin consumul redus de energie electrică şi, implicit, prin cheltuieli mai mici la plata acestui serviciu.
În plus, noua tehnologie permite o iluminare mai bună, comparativ cu vechile corpuri de iluminat, fapt care vine direct în avantajul comunităţii locale.
Proiectul este într-o fază finală, în ceea ce priveşte partea birocratică, următoarea etapă fiind încheierea procedurii de achiziţie publică şi semnarea contractului de execuţie.