Veţel: Deşeurile menajere vor fi ridicate după vechiul grafic de colectare

Deşeurile menajere – containerele negre – vor fi colectate de la populaţia din comuna Veţel după vechiul grafic, cunoscut de anul trecut, a informat administraţia locală. În acest fel, operatorul de colectare şi transport răspunde solicitărilor primite din partea ADI Deşeuri Hunedoara, în condiţiile în care infrastructura necesară nu este încă bine pregătită.

„Oamenii trebuie să fie atenţi pentru că s-a schimbat doar graficul de colectare pentru deşeurile menajere. Colectarea selectivă a deşeurilor rămâne aşa cum a fost anunţată. Sacul galben, destinat deşeurilor din plastic şi metal, va fi ridicat în prima zi de joi din lună. Sacul albastru, pentru hârtie şi carton, va fi preluat de operatorul de colectare şi transport în cea de-a treia zi de joi din lună”, a precizat Primăria Veţel.

Modificarea graficelor de ridicare a gunoiului, în special a deşeurilor menajere, a generat un val de nemulţumiri din partea populaţiei. Oamenii s-au întreabat ce vor face cu resturile menajere în lunile de vară, în condiţiile în care această componentă a deşeurilor ar fi urmat să fie colectată o dată la două săptămâni?

Colectarea şi transportul gunoiului zonele 1,2 şi 3 ale judeţului nu respectă graficele de ridicare aprobate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri. Afirmaţia aparţine directorului ADI Deşeuri, Dan Stoian, care a explicat că asociaţia, care se ocupă la nivel judeţean de sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, a aprobat doar o majorare a tarifelor fără o modificare a graficului de ridicare a gunoiului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns