Verificarea stadiului lucrărilor de modernizare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Miercuri, 11 august a.c., subprefectul județului Hunedoara, Lörincz Széll, împreună cu directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei și cu managerul SJU Deva, Emil Stoica au verificat stadiul lucrărilor de modernizare la Spitalul Județean de Urgență Deva.

În acest moment se desfășoară lucrări pe mai multe etaje și odată cu finalizarea scării de evacuare în caz de incendiu va putea fi posibilă efectuarea recepției inclusiv a secției de pediatrie care este finalizată.

Lucrările de modernizare sunt foarte complexe, secțiile aflate în lucru, sau cele finalizate deja, fiind dependente unele de altele și urmând a fi recepționate imediat ce sunt întrunite toate condițiile conform prevederilor legale.

Constructorul, în colaborare cu managementul SJU Deva, a asigurat condițiile necesare, astfel încât lucrările să se desfașoare într-un ritm alert pe mai multe paliere.

Reprezentanții constructorului au dat asigurări că va crește ritmul lucrărilor în perioada următoare astfel încât până la finalul anului să fie posibilă recepționarea și darea în folosință a mai multor secții, pacienții beneficiind de cele mai bune condiții de spitalizare.

În acest an Guvernul României prin Ministerul Sănătății, a alocat de la bugetul de stat suma de 20 milioane de lei (cea mai mare sumă din ultimii 6 ani) în vederea continuării lucrărilor de modernizare la Spitalul Județean de Urgență Deva.

Astfel se face un pas important în vederea finalizării lucrărilor începute în anul 2010, având ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale și a actului medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.

DSP Hunedoara, cu sprijinul Guvernului României, al Ministerului Sănătății și al Instituției Prefectului – Județul Hunedoara va continua aceste demersuri, astfel încât locuitorii județului Hunedoara să aibă parte de un act medical de calitate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns