În urma discuţiilor avute au autoritățile ungare, s-a convenit redeschiderea altor 5 puncte de frontieră pentru intrarea în România.
“Poliția de Frontieră din Ungaria și din România vor stabili următoarele lucruri: tranzitul de autoturisme să se facă pe mai multe intrări, pentru că acum se fac doar pe Nădlac, Nădlac 2 și la intervenția noastră și înțelegerea dânșilor (…) și pe încă trei puncte. După discuția de astăzi avem posibilitatea să deschidem pe încă cinci puncte. Acum se intră pe Nădlac 1, Nădlac 2, pe Vărșand, pe Borș și Petea. De mâine, dacă ne înțelegem și sper să ne înțelegem în urma discuțiilor de astăzi, se va putea intra pe Cenad, pe Turnu, pe Salonta, pe Valea lui Mihai și pe Urziceni. În acest mod, evident că fluxul de mașini chiar dacă vine pe fluxul din Ungaria într-un mod organizat, pe interval de timp, în acest sens se poate bifurca pe 10 direcții, ceea ce este foarte bine, că scade presiunea pe Nădlac 1 și Nădlac 2”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, aflat, marţi, la vama Nădlac.
„O a doua inițiativă pe care să o avem este de a informa în timp util pe toți cei care vor să tranziteze Ungaria spre România despre timpii de așteptare (…), inclusiv prin Ambasadă și prin toate mijloacele de informare. Să le aducem la cunoștință celor care vin spre România despre timpii pe care îi pot avea la intrarea în țară pe unul sau pe altul din cele 10 puncte de trecere a frontierei”, a mai spus Marcel Vela.
România a propus Ungariei crearea unui culoar special pentru autocare, care să fie deschis 24 de ore din 24.
„Ieri (luni – n.r.) s-a decis că este posibil și transportul de persoane în zona internațională. Coroborat cu faptul că pe analizele noastre dacă se deschide acest transport de persoane scade presiunea cu autoturismele, partea maghiară este deschisă la dialog, (…) să stabilim un culoar doar pentru microbuze și autocare. Acest traseu să fie deschis, spre deosebire de cel pentru autoturisme 24 din 24 de ore. Un autocar ar cuprinde ca volum de pasageri cel puțin 10 autoturisme. Presiunea care vine pe punctul de trecere a frontierei va fi foarte redus și vom încuraja acest transport cu autocare sau microbuze care va fi organziat indiferent de oră”, a mai declarat Marcel Vela.
Ministrul a respins scenariul potrivit căruia românii erau opriți în Ungaria, pentru a i se da informația că situația este sub control. Marcel Vela a explicat că Poliția de Frontieră Română nu are posibilitatea de a impune ceva structurii similare din Ungaria. În plus, țara vecină are un orar stabilit în care permite tranzitarea frontierei./www.europafm.ro