Vaticanul are în mod oficial, începând de joi, propria Federaţie de atletism, în urma unui acord cu Comitetul olimpic italian (CONI), informează AFP.
Noua federaţie va fi condusă de Melchor Sanchez de Toca şi Alameda, numărul trei spaniol în Consiliul Pontifical, care a ţinut să sublinieze, însă, că o eventuală participare a reprezentanţilor Sfântului Scaun la Jocurile Olimpice este “un vis, însă nu unul pe termen scurt”. “Visul pe care îl avem este să vedem drapelul Sfântului Scaun printre cele care vor defila la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice”, a precizat preşedintele federaţiei.
Vaticanul contează deja pe o echipă de fotbal şi una de cricket iar noua echipă de atletism este compusă din 60 de sportivi, printre care se numără preoţi, călugăriţe, membri ai gărzii elveţiene, dar şi angajaţi laici, care vor începe să concureze la competiţii de importanţă mai mică, precum Jocurile Mediteraneene.
Cel mai tânăr component al echipei este un membru al gărzii elveţiene, unul dintre soldaţii papei, în vârstă de 19 ani, iar cel mai vârstnic un profesor de la biblioteca apostolică a Vaticanului, care are 62 de ani. Doi tineri solicitanţi de azil, în vârstă de 19 şi 20 de ani, un gambian şi un senegalez, au fost înregistraţi ca membri de onoare ai echipei. Prima competiţie oficială la care vor lua parte reprezentanţii “Vatican Athletics” va avea loc pe 20 ianuarie, la Roma. Este vorba de o cursă de 10 km, în onoarea lui Miguel Sanchez, un alergător argentinian care a “dispărut” în perioada dictaturii din ţara sa, mai precizează AFP, citată de Agerpres.