Unul dintre cele mai importante proiecte ale administraţiei locale din comuna Vaţa de Jos, introducerea gazului metan în locuinţele oamenilor, începe să prindă contur cu fiecare zi ce trece. Proiectul se numără printre cele 15 care au fost câştigate la nivel naţional de către administraţiile locale din ţară şi ca permite ca, la final, reţeaua de distribuţie a gazului metan să ajungă în casele locuitorilor comunei Vaţa de Jos, iar gradul de confort să crească.
„Am reuşit să semnăm contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor din cadrul acestui obiectiv de investiţii, mult solicitat de către cetăţenii comunei noastre. Este o lucrare a cărei finanţare a fost câştigată în baza unei asocieri pe care am făcut-o împreună cu comunele Ribiţa şi Baia de Criş. Proiectul prevede construirea unei reţele de distribuţie a gazelor naturale în lungime de 88 de kilometri. Cred că este una dintre cele mai abţioase lucrări de infrastructură publică realizată în comună şi mă bucur că oamenii de aici vor trăi mai bine”, a spus primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Ioan Linţă.
Edilul local a precizat că, pe aceeaşi linie a investiţiilor necesare comunităţii, a mai fost accesată o finanţare cu ajutorul căreia va putea fi reabilitat energetic bloc 56 din comună, bugetarea fiind asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Agenda publică a administraţiei locale din comuna Vaţa de Jos reuneşte însă şi alte proiecte de investiţii, prioritare fiind cele care au ca obiect prevenirea şi limitarea efectelor unor posibile inundaţii pe Crişul Alb.
În acest sens, primăria a înaintat Guvernului un raport cu situaţia cu care s-au confruntat oamenii locului, din cauza inundaţiilor. Discuţiile aplicate pe această temă permit ca administraţia locală să spere la o finanţare de circa 500.000 de lei pentru reabilitarea locaţiilor afectate de revărsarea apelor. De asemenea, Apele Române au transmis că sunt în plan lucrări de îndiguire a râului, acesta fiind cerute de foarte mult timp de către reprezentanţii Primăriei Vaţa de Jos.