Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat loturile 3 şi 4.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat joi, într-o nouă vizită de evaluare a lucrărilor pe autostrada Lugoj – Deva şi a venit cu o veste bună pentru şoferi: spre sfârşitul lunii iulie se va putea circula pe autostradă de la intrarea în ţară, pe la Nădlac, şi până la Sibiu. Există, cum altfel, şi o problemă, iar aceasta ţine de ecoductele pentru urşi şu lupi de la Holdea. Aici proiectul celor două tuneluri a fost scos la licitaţie, iar costurile de realizare sunt de 180 de milioane de euro, adică mai mult cu 70 de milioane de euro decât toată investiţia pe Lugoj-Deva.
„Am discutat cu constructorul (de le lotul 4, n.red.) care m-a asigurat că la sfârşitul lunii iulie va fi finalizat acest lot şi va putea fi dat în trafic. Bineînţeles, există un singur amendament şi aici aş vrea să nu fie interpretat greşit. Dacă vor continua ploile în ritmul în care au fost în ultima perioadă, adică peste 35 de zile de ploaie, bineînţeles că va avea o problemă, un pic, să avanseze, să aibă un ritm atât de beneficic cum îl are acum, când e soare şi poate lucra”, a spus ministrul Transporturilor.
Ministrul a mai arătat că traficul pe autostradă va fi deschis simultan atât pe lotul 3, cât şi pe lotul 4, astfel încât să nu mai apară probleme legate de eventuale racorduri la cele două tronsoane. Răzvan Cuc a lăudat eforturile şi organizarea de şantier de pe lotul 4, cel de la Şoimuş, unde a apreciat că numai o firmă românească putea să construiască aşa ceva.
Problema la ecoductele pentru urşi
În ceea ce priveşte ecoductele de pe Lotul 2, aici porţiunea a fost împărţită în secţiunile D şi E. „Lotul D este finalizat. Problema este la secţiunea E. Sunt 8,75 km unde trebuie să construim acele viaducte pentru mamifere mari, viaducte care vor costa statul român în jur de 180 de milioane de euro, dar aşa ni s-a impus şi trebuie să ţinem cont de rigorile pe mediu”, a spus ministrul.
„Românii trebuie să înţeleagă că nu este vina Ministerului Transporturilor şi că sunt nişte condiţii de mediu pe care trebuie le respectăm. Ne-am trezit că trebuie să facem nişte viaducte pentru mamifere mari, adică nişte pasaje- ca să vorbim pe înţelesul tuturor, pentru urşi şi lupi, (…) dacă trebuie să respectăm normele de mediu şi normele europene, trebuie să facem aceste pasaje”, a completat Cuc.
Două tuneluri
La rândul său, directorul general adjunct al Direcţiei Generale de Dezvoltare a Infrastructurii Rutiere din cadrul CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că proiectul prevede construcţia a două tuneluri paralele în lungime de 1,7 km, fiecare.
„Vor fi două tuneluri paralele de 1,7 kilometri fiecare. Practic, traseul autostrăzii va intra în pământ, pe aceste tunele, şi va ieşi undeva în zona Holdea. Soluţia este stabilită prin acordul de mediu, este validată de Compania de Autostrăzi. Urmează ca în viitor proiectantul să dispună detalii de execuţie şi să detalieze tehnologia de execuţie a acestor lucrări”, a arătat Scarlat.