Valeriu Gheorghiță: 79% dintre românii vaccinați cu prima doză sunt persoane vulnerabile

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, marți, că în România au ajuns până acum 948.149 de doze de la Pfizer și 36.000 de la Moderna. De asemenea, el a spus că dintre persoanele vaccinate cu prima doză, 79% sunt persoane vulnerabile, adică peste 65 de ani, bolnavi cronici, persoane cu handicap și rezidenți ai unor centre sociale.

Începând cu data de 3 februarie şi până pe 14 aprilie, sunt programate pentru imunizare 574.544 de persoane pentru doza 1 şi 931.331 pentru rapel.

“Dintre aceste programări, prin call center au fost efectuate 104.832, prin intermediul medicilor de familie şi curanţi 170.129, individual direct în platformă 78.642 şi prin intermediul angajatorilor prin cont de persoană juridică circa 278.637”, a precizat Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferințe de presă.

Medicul coordonator a precizat că 164.000 de doze de vaccin Pfizer sunt în stoc.

Distribuția celor 36.000 de doze de vaccin Moderna va începe de, miercuri, 3 februarie iar din 4 februarie va putea începe imunizarea.

Valeriu Gheorghiță a declarat că Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului vor decide care sunt categoriile de persoane eligibile pentru a li se administra vaccinul AstraZeneca, în funcție de vârstă.

România va primi o nouă tranșă de vaccinuri Pfizer-BioNTech, de 163.800 de doze, în perioada 8-15 februarie.

La nivel național, sunt 578 de centre de vaccinare deschise, iar alte 180 de centre urmează să fie deschise în februarie.

Gheorghiță a spus că 574.544 de români sunt programați în acest moment la vaccinare.

“În rândul persoanelor vaccinate s-au înregistrat 1.880 de reacții adverse comune și minore.

1.826 de doze de vaccin au fost aruncate până acum din diverse motive – deteriorarea flacoanelor, temperatură necorespunzătoare – ceea ce reprezintă un procent de 0,24% din totalul de doze distribuite.

În rândul cadrelor didactice, peste 27.000 de persoane – reprezentând 14% dintre cei care și-au exprimat dorința – au fost vaccinate. 110.000 de cadre didactice sunt programate la vaccinare”, a mai spus președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns