Săptămâna viitoare – miercuri – va începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani. Aproape 3 mii de copii sunt deja programați pentru a fi vaccinați – a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.
„Au fost efectuate în platforma de vaccinare 2841 de programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. La acest moment, în platforma de programare sunt active 220 de cabinete de vaccinare pediatrică în toate județele, din care sunt:
- 6 cabinete de vaccinare pediatrică în Municipiul București – câte unul în fiecare sector;
- 2 cabinete pediatrice în județul Ilfov;
- 21 de cabinete pediatrice inactive care vor fi actualizate și activate în platformă în funcție de adresabilitate și de deciziile DSP”, a spus Valeriu Gheorghiță.
La nivel național, sunt peste 8 milioane de români care au făcut deja o doză de vaccin anti-COVID, ceea ce reprezintă aproape 50% din populația adultă, eligibilă pentru vaccinare, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.
Acesta a amintit că protecția față de infectarea cu Omicron și riscul de a dezvolta forme grave crește în cazul persoanelor vaccinate cu doza booster.
„Studiile publicate recent ne arată că protecția unei prime scheme de vaccinare față de infecție – inclusiv infecția asimptomatică – este de circa 30%, iar protecția este de aproximativ 50% față de riscul de spitalizare și față de deces. Și aici vorbim despre varianta Omicron. După administrarea dozei de booster, protecția față de infecție crește la 60%, iar față de formele severe care necesită spitalizare și deces crește la 90% în primele două luni de la administrarea dozei de booster și are o tendință ușoară de scădere după 3 luni de la administrarea dozei de booster”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
Medicul Valeriu Gheorghiță a atras atenția că în rândul persoanelor de peste 80 de ani, rata de vaccinare anti-COVID este extrem de scăzută. Puțin peste un sfert dintre vârstnici de peste 80 de ani s-au imunizat. /www.digi24.ro