Utilizatorii platformei Ghișeul.ro vor putea plăti și facturile pentru utilități, cu zero comision la tranzacții

Utilizatorii platformei Ghișeul.ro vor putea plăti de luni, 30 august, și facturile pentru utilități, cu zero comision la tranzacții, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Începând de luni, Compania Apa Nova devine primul furnizor de utilități înrolat în platformă, iar cei peste 130.000 de clienți ai companiei, persoane fizice și persoane juridice, vor putea plăti facturile cu cardul, pe internet.

Astfel, utilizatorii Ghișeul.ro vor putea accesa, numai după autentificare, o nouă secțiune de plăți – „Utilități”.

Ca urmare a modificărilor legislative inițiate de ADR, Ghișeul.ro trece la nivelul următor. Utilizatorii au acum la dispoziție plata online pentru serviciile Apa Nova. Ghișeul.ro este singura platformă de plăți online pentru amenzi, taxe și servicii publice care nu percepe comision”, a declarat Octavian Oprea, președintele ADR.

Acesta a făcut un apel la cetățeni și companii să nu se lase înșelați de site-urile care folosesc facilitățile Ghișeul.ro pentru a percepe comisioane de până la 50 de lei la fiecare plată. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns