Aşa-zisul partid ,,antimafie’’ s-a lansat pe scena publică fluturând sloganuri și principii care ar fi urmat să înnoiască întreaga clasă politică, să schimbe mentalități și să depolitizeze sistemul bugetar. Au câștigat în scurt timp un electorat care, nemulțumit fiind de celelalte partide politice, era dornic de o schimbare radicală în numele ideii: „vrem o țară ca afară”. Totul s-a dovedit, însă, a fi una dintre cele mai mari păcăleli de după 1989.
„Fericiți în România”
Curentul politic #rezist creat de USRPLUS a beneficiat în ultimii ani de o susținere mediatică considerabilă, dar și de o promovare masivă în mediul on-line. Aceste partide (devenit între timp unul singur) erau prezentate ca fiind noile forțe politice capabile să modernizeze cu adevărat România. De fapt, singurele. Fără penali în funcții publice, competența și meritocrația sunt principiile pentru care mulți susținători ai curentului #rezist au acționat radical. Așa au ajuns bunicii noștri niște „fosile comuniste”, părinții niște „înapoiați”, iar colegii care gândeau altfel decât progresiștii, niște „inculți”.
La alegerile din 2020, imaginea construită pe ură împotriva trecutului și a prezentului, a reușit să impună rezultate confortabile pentru USRPLUS. Au câștigat primării, funcții de consilieri locali și județeni, parlamentari și, în urma negocierilor cu „vechiul”, dar „frecventabilul” PNL, funcții publice.
Competenţe de ,,doi bani”
Demnitățile publice, #irezistibile pentru mișcarea rezist sunt doar vorbe de adormit copii.
În decembrie 2020, Dacian Cioloș, copreședintele USRPLUS, le transmitea colegilor săi că, în cazul funcţiilor cu asumare politică din administraţia centrală şi locală, va fi organizat un proces de selecţie “pe bază de competenţe profesionale, reprezentare şi viziune politică”. „Funcţiile de demnitate publică nu pot fi cadouri; să dăm exemplu celorlalte partide”, a spus Dacian Cioloș. Însă, atât Dacian Cioloș, cât și Dan Barna, au uitat vorbele când a venit vorba de fapte.
La Hunedoara, în urma negocierilor și a înțelegerilor politice, formațiunii USRPLUS i-a revenit un post de subprefect. Ei, în virtutea principiilor enunțate mai sus, respectiv competență și meritocrație, pe cine credeți că au găsit de cuviință noii politicieni să susțină!?
“Agățati” de flaconul anti- COVID!
Oana Andreea Biriș. O profesoară de limbă engleză care s-a remarcat prin participarea aprigă la protestele de stradă anti-PSD (meritocrație) și prin lipirea corectă a afișelor electorale (competență). E adevărat că în cele câteva luni de când ocupă funcția de prefect, a reușit să identifice în mare amplasarea birourilor în clădirea în care își desfășoară activitatea, dar parcă nu este suficient. S-a prins și Oana Andreea Biriș (din nou, competență) așa că și-a făcut un obicei (prost) din a se „agăța” de fiecare flacon de vaccin anti-Covid19. Nu este zi lăsată pe pământ în care subprefecta USRPLUS să nu se fotografieze prin centrele de vaccinare. Dar, parcă, tot nu-i destul!…
Numirea și susținerea tinerei profesoare în funcția de subprefect, pentru care nu are nici cea mai elementară pregătire profesională, este dovada că USRPLUS nu are nici oameni competenți și nu are nici de gând să respecte vreodată principiile cu care i-a păcălit pe românii care i-au votat. Dacă am fi fost #rezistenți, am fi spus că „e aceeași mizerie”. Dar nu suntem, așa că spunem doar atât: alți fomiști!…
Afront la Preşedinte şi Premier
Ultima decizie luată de un prefect userist , nu numai că a fost un afront la adresa Preşedintelui şi a Premierului, ci şi la adresa câtorva sute de mii de brăileni care, printr-un ordin al prefectului, se menținea starea anterioară de restricţii la nivelul judeţului Brăila , deși cu două zile înainte, de la nivelul autorităților centrale s-a comunicat un program de relaxare. Luat la întrebări de mai mulţi ziarişti şi de către reprezentanți ai opiniei publice, prefectul de Brăila a dat-o pe eroare materială. Alo, păi bre Domn prefect, semnezi ca pe vremea celor care nu ştiau carte? Sau cei care v-au băgat ordinul sub nas pentru a-l semna sunt… tot foști lipitori de afișe?
Criterii doar pe c… ârtie !
Să mai notăm, că tot în goana după funcţii au fost numiţi manageri sau directori, persoane care nu îndeplineau criteriile minimale pentru acel post – vezi cel de director de la o şcoală din Brad – HCC! Mă întreb, oare inspectorul general al judeţului Hunedoara, de la care aveam anumite pretenții, cum a putut semna o asemenea decizie, unde potrivit informațiilor apărute în spațiul public, avem de a face cu nerespectarea legii!
Şi uite așa, marile promisiuni useriste devin vorbe goale, a căror valabilitate a fost doar pe perioada ,, lipitului de afișe“!
Cornel POENAR