Urşii îşi fac simţită prezenţa în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, motiv pentru care autorităţile au intrat în alertă deoarece există pericolul potenţial ca turiştii să se întâlnească cu aceste animale sălbatice.
Un prim caz a fost semnalat, săptămâna trecută, la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, unde a fost zărită o ursoaică cu doi pui. Animalul a fost observat de paznicii monumentului istoric în mai multe rânduri, chiar în perimetrul sitului UNESCO. S-a întâmplat, de regulă, spre sfârşitul nopţii, la întrepătrunderea cu primele semne ale dimineţii, apreciindu-se că animalul nu este obişnuit cu prezenţa oamenilor.
„Probabil că au coborât în căutare de mâncare. Îi sfătuim pe turişti să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu lase resturi de mâncare în zonele vizitate. Totodată, îi rugăm să nu se apropie de urşi, din dorinţa de a-i fotografia sau filma. Sunt animale sălbatice, cu reacţii imprevizibile, mai ales că este vorba şi de o ursoaică cu doi pui”, spune directorul general al Direcţiei de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Radu Barb.
Un alt urs, de mari dimensiuni, a fost văzut de turişti şi de personalul din administraţia sitului pe drumul care urcă din satul Costeşti spre cetatea Costeşti-Cetăţuia.
Autorităţile judeţene, în administrarea cărora se află cetăţile dacice, au informat despre aceste aspecte Direcţia Silvică Hunedoara, solicitând luarea măsurilor legale pentru a preveni orice incidente cu posibile consecinţe pentru oameni.
Este pentru prima oară când urşii sunt semnalaţi că au ajuns până în preajma celor două cetăţi dacice. În cazul în care se întâlnesc cu aceste animale, turiştii sunt sfătuiţi să încerce să se îndepărteze şi să anunţe autorităţile la numărul de urgenţă 112.