UPT acoperă deficitul de cadre didactice prin specialiști care provin din companii

În prezent absolvenții doresc să predea, în paralel cu un job în privat.

  • Salariile mari din zona privată au făcut ca puțini absolvenți să se mai îndrepte exclusiv spre profesia de dascăl;
  • În prezent, peste o sută de specialiști din companii predau part-time la Universitatea Politehnica Timișoara;
  • Cel mai mare deficit de cadre didactice se regăsește în cadrul facultăților din domeniul IT și Arhitectură.

Mai multe domenii de top în piața muncii se confruntă cu un deficit de cadre didactice în mediul universitar. Pensionarea profesorilor dar și salariile mari din privat în specializări precum Automatică și Calculatoare, Arhitectură sau Mecanică au dus la limitarea posibilității de a atrage personal nou.

Din acest motiv, în ultimii ani Universitatea Politehnica a legat numeroase parteneriate cu companiile din vestul țării astfel încât acestea să pună la dispoziție specialiști care să predea un număr redus de ore.

Domeniul IT, spre exemplu, este cel care prezintă cel mai mare interes pe piața muncii. În perioada 2015-2019, Universitatea Politehnica Timișoara a mărit cu zece la sută în fiecare an numărul de locuri la specializările din această zonă. Numai că s-a ajuns la o limitare a resursei umane, astfel că de acum încolo creșterile nu mai sunt posibile. De altfel, la specializările Facultății de Automatică și Calculatoare sunt cele mai multe cadre didactice care provin din rândul companiilor. Vorbim despre aproape 100 de specialiști care țin preponderent ore de aplicații și care sunt angajați în companii mari de IT, dar în afara programului de lucru vin să predea programa universitară.

“Acești colaboratori vin șipredau începând de la 2 ore de laborator pe săptămână și ne ajută să le oferim studenților o viziune mai clară asupra pieței muncii și a abilităților pe care trebuie să le dezvolte. Ei îi ajută pe tineri pentru că vin cu experiența pe care o au în companii și pot să le deschidă și oportunități pentru anumite joburi. În multe cazuri s-a întâmplat ca aceste cadre didactice să îi recomande pe cei mai buni studenți în firmele unde activează. Pentru ei este al doilea job, iar un dezavantaj este că nu putem să îi implicăm în actvități administrative sau în diverse proiecte pe care le derulăm și am avea nevoie de experiența lor”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Doctoratele industriale, momentan nelegiferate în România, ar putea fi o soluție

În prezent putem spune că un cadru didactic titular are în grijă un număr dublu de studenți, spre deosebire de începutul anilor 2000. Din acest motiv este nevoie de oameni din exterior care să completeze locurile libere de la catedră. La ora actuală nu se mai pot face creșteri ale cifrei de școlarizare în domeniile căutate pe piața muncii.

“Am discutat cu reprezentanții companiilor modelul de doctorat industrial, care funcționează foarte bine în vestul Europei. În România nu este legiferat, însă se pot găsi soluții astfel încât acest model să fie pus în practică și să ajute sistemul universitar. Asta presupune ca un număr și mai mare de specialiști din mediul privat să fie inclus în programele de doctorat și să poată ține cursuri în Politehnică. Noi avem nevoie de cadre didactice în IT, în special. De exemplu, pentru a putea crește din nou cifra de școlarizare în acest domeniu, ar fi nevoie și de o creștere de 20% a corpului profesional. Pentru o creștere mult mai pronunțată a numărului de locuri pentru studenți, adaptată nevoilor din piață, avem nevoie de o creștere cu 50% a numărului de cadre didactice. Și la Mecanică problemele încep să se arate, dar se vor acutiza în următorii ani pentru că un sfert dintre titularii existenți se vor pensiona”, susține rectorul Universității Politehnica, Florin Drăgan.

Actualii studenți își doresc să predea, însă în paralel cu un job în domeniul privat

Pentru a-i determina pe tineri să rămână în domeniul universitar, Universitatea Politehnica Timișoara a luat o serie de măsuri. Cel mai important stimulent este acordarea unor burse din fonduri proprii care pot ajunge până la 2.000 de lei pe lună pentru studenții cu performanțe. Putem spune deja că mulți dintre cei care au obținut un astfel de beneficiu în anii trecuți, au rămas pentru un program de doctorat și au predat, în paralel la anumite specializări.

“Numărul celor care doresc să predea este în creștere datorită burselor și unei bune colaborări cu ligile studențești. Problema este că unii doresc să predea lucrând într-o companie, nu ca titulari în cadrul universității. Pornind de la această dorință, am discutat cu companiile să oferim burse sau granturi celor care rămân în universitate după doctorat. De asemene, ei pot avea acces la diverse activități de cercetare sau sunt sprijiniți să realizeze lucrări științifice”, a încheiat Florin Drăgan.

Companiile până acum au arătat o mare deschidere în ceea ce privește colaborarea angajaților cu Universitatea. De altfel, ele au venit și cu unele propuneri de parteneriate pe diverse proiecte de cercetare.

###

Partajează această știre

Lasă un răspuns