Universitatea Politehnica Timișoara sprijină cadrele medicale și spitalele timișorene

Buna colaborare, strânsa legătură între membrii comunității, deschiderea spre inovație și disponibilitatea spre adaptare și schimbare sunt valori cu care Timișoara se mândrește și cu care Universitatea Politehnica Timișoara se identifică. În contextul dificil și neprevăzut în care ne aflăm, conducerea Universității Politehnica Timișoara rămâne un membru activ al comunității, aproape de oameni și instituții.

„Am hotărât să punem Hotelul Casa Politehnicii 2 la dispoziția cadrelor medicale, care solicită un asemenea serviciu, în scopul neexpunerii la contaminare a membrilor propriilor familii”, a declaratconf.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Sprijinul oferit de UPT se adresează și personalului Spitalului Militar Timișoara, cu care s-a pornit o colaborare pentru spațiile de cazare de la Hotelul Casa Politehnicii 1.

Totodată, în cadrul Biroului Consiliului de Administrație de marți, 31 martie 2020, s-a hotărât înființarea unor conturipentru donații, pe care le vor putea folosi toți politehniștii interesați să contribuie la dotarea spitalelor cu echipamente necesare pentru lupta împotriva virusului COVID-19: un cont în lei pentru angajații, studenții și absolvenții universității (RO04BRDE360SV56462393600) și un cont în euro pentru absolvenții aflați în străinătate (RO93BRDE360SV56462553600).

Merită menționat că Universitatea Politehnica Timișoara susține și alte inițiative ale cadrelor didactice, menite să vină în sprijinul nevoilor timișorenilor, fie că este vorba de realizarea unor componente pentru echipamente medicale cu imprimante 3D, fie de dezvoltarea unor dezinfectanți specifici sau de împărtășirea expertizei acumulate de membrii comunității noastre academice.

Partajează această știre

Lasă un răspuns