Daniel Prieto-Alhambra, expert epidemiolog la Universitatea Oxford a declarat, miercuri, că Jenner Institute produce deja un vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de cercetători de la universitatea britanică pentru a-l putea distribui în decembrie după testare, relatează EFE.
Jenner Institute, înfiinţat în 2005, face parte din Departamentul de Medicina din Nuffield al Universităţii Oxford şi are ca scop dezvoltarea de vaccinuri pentru boli de mare importanţă pentru sănătatea publică mondială, precum malaria, turbeculoza sau SIDA.
Potrivit declaraţiilor făcute de Prieto-Alhambra într-un interviu radiofonic, Jenner Institute speră să obţină rezultate definitive ale testelor clinice pentru a demonstra eficacitatea vaccinului la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui decembrie.
“Jenner Institute lucrează la unul dintre vaccinurile aflate în stadiul cel mai avansat, deja în fază 3, recrutând sute de pacienţi, şi speră să aibă rezultate până în octombrie sau sfârşitul lui decembrie. Va fi primul care va fi comercializat”, a declarat cercetătorul spaniol.
Expertul spaniol a recunoscut că “încă nu avem rezultate privind eficacitatea sa”. Nu ştim în ce măsură protejează”, a spus el, precizând că trebuie realizat “un studiu la scară mare, cu până la 10.000 de persoane, pentru a-l putea testa”.
Una dintre ţările unde se efectuează studiul este Brazilia, care se confruntă în prezent cu o escaladare a cazurilor de coronavirus./www.alba24