Ungaria va impune restricţii de deplasare a cetăţenilor în afara locuinţelor lor în perioada 28 martie – 11 aprilie, pentru a se limita răspândirea coronavirusului, a declarat vineri prim-ministrul Viktor Orban la postul public de radio, transmit Reuters şi MTI.
Măsura a fost luată pentru a reduce şi mai mult numărul contactelor sociale, care au scăzut la circa 10% din nivel obişnuit, dar trebuie să fie şi mai reduse, a menţionat Orban.
Locuitorii vor putea ieşi din case doar pentru a merge la lucru sau pentru necesităţi esenţiale.
Între orele 09:00-12:00, în magazinele alimentare şi farmacii va fi permis accesul doar pentru persoanele de peste 65 de ani.
Premierul Orban a mai spus, la Radio Kossuth, că guvernul îşi va prezenta planul de relansare a economiei în prima sau a doua săptămână din aprilie.
Orban a afirmat că economia va trebui restartată, dar că deocamdată trebuie acordată prioritate salvării cât mai multor oameni posibil, dat fiind că Ungaria se va confrunta cu o lungă epidemie, al cărei vârf este aşteptat în iunie sau iulie.
Joi seară, responsabilul medical şef al Ungariei a emis un ordin cu efect imediat prin care se interzic toate transporturile civile de pasageri cu avionul, trenul sau autocarul spre Ungaria, precum şi intrarea cetăţenilor străini pe teritoriul ţării, a informat MTI.
Decretul a fost emis cu câteva ore înainte de expirarea decretelor guvernamentale, în baza unor puteri speciale, pe aceleaşi subiecte.
Textul interzice de asemenea cursurile universitare.
Cetăţenii ungari care intră în ţară sunt obligaţi să se supună unor examene medicale.
Decretul permite deschiderea un coridor umanitar pentru străinii care tranzitau Ungaria spre ţările vecine, şi acordă permise şoferilor care asigură transportul internaţional de mărfuri. /AGERPRES