Astăzi, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul serviciului apel de urgență 112 cu privire la faptul că, în zona Piața Arras, din Deva, un tânăr de 29 de ani (posibil sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor pshioactive) fără motiv ar fi încercat să smulgă un minor din brațele mamei sale.
Minorul, de doi ani şi jumătate ani, nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reținut de trecători până la sosirea polițiștilor.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr și l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice.
Tânărul de 29 de ani a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Zam, iar în urma probatoriului s-a dispus extinderea urmării penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, deoarece a rezultat faptul că acesta, după ce a luat minorul din brațele mamei sale, s-a îndepărtat de aceasta câțiva metri (fiind reținut de către persoanele aflate la fața locului, până cand a fost preluat de polițiști).