În cursul lunii iulie 2022 polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara au inițiat campania ,,Un plus de siguranță în vacanță”, în cadrul căreia, împreună cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, desfășoară mai multe activități cu caracter informativ-preventiv adresate minorilor care își petrec vacanța în taberele organizate pe raza județului Hunedoara, dar și elevilor care participă la ateliere de vară organizate de unitățile de învățământ hunedorene.
În cadrul acestor activități sunt dezbătute teme privind prevenirea și combaterea traficului/consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive, prevenirea victimizării minorilor și a delincvenței juvenile.
Folosindu-se o abordare interactivă și antrenantă, prin discuții adaptate vârstei lor, copiilor le sunt prezentate situații în care pot fi în pericol, modalități în care acestea pot fi evitate, fiind promovate alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, astfel încât vacanța mare să fie cea mai frumoasă perioadă din an.
Campania se desfășoară pe toată perioada vacanței de vară, prin astfel de activități polițiștii își doresc să dezvolte în rândul tinerilor comportamente responsabile și precaute.