Un mort şi doi răniţi pe Defileul Jiului, după ce o bucată de stâncă a căzut pe parbrizul maşinii în care aceştia se aflau

O intervenție solicitantă pentru pompierii militari a avut loc duminică, 2 octombrie a.c., pe Defileul Jiului, unde o bucată de stâncă desprinsă de pe versant a căzut pe parbrizul unui autoturism aflat în trafic.

Echipaje operative din cadrul Detașamentului Petroșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, containerul multirisc și o ambulanță SMURD, solicitate în sprijin de către ISU Gorj au ajuns primele la locul solicitării, având în vedere faptul că incidentul s-a produs mult mai aproape de orașul Petroșani.

În urma evenimentului au rezultat 3 victime: conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 56 de ani și două femei în vârstă de 60, respectiv 50 de ani.

Paramedicii i-au aplicat șoferului manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, fără rezultat, ulterior acesta fiind declarat decedat. Celelalte două victime au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesar să fie transportate la spital. /fB ISU Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns