Un medic din județul Hunedoara a murit din cauza coronavirusului, a anunțat primarul localității Brad, Florin Cazacu. Este vorba despre al treilea medic din România care pierde lupta cu virusul.
„O veste tristă pentru comunitatea noastră brădeană. Din nefericire, doamna doctor (…), medic la Spitalul Municipal Brad, după o lungă suferință la secția ATI de la un spital clujean, a pierdut în seara zilei de 27 aprilie 2020, lupta cu necruțătorul COVID-19. A fost un om deosebit și un profesionist desăvârșit, dar mai ales a fost un om care a iubit mult oamenii! Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace”, scrie pe Facebook primarul din Brad.
Este vorba despre al treilea medic din România care pierde lupta cu virusul, după doctorul din Constanța în vârstă de 62 de ani care a lucrat la Spitalul Județean Constanța și după medicul internist din Botoșani în vârstă de 68 de ani.