În data de 22.09.2021, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au organizat o acțiune având ca şi rezultat depistarea și reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 73 de ani, din municipiul Deva, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de agresiune sexuală.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul acţiona pe timp de zi, pe raza municipiului Deva, unde viza persoane de sex feminin, pe care le pipăia în zonele intime. Părţile vătămate care au sesizat Poliţia Municipiului Deva cu privire la agresiunile sexuale la care au fost supuse sunt femei cu vârste cuprinse între 22 şi 64 de ani, dar şi două minore în vârstă de 12 ani. Ancheta poliţiştilor, în acest caz, a fost îngreunată de faptul că o parte dintre victime nu au dorit să depună plângere penală, iar o parte dintre martorii acestor incidente au fost reticenţi în a furniza poliţiştilor informaţii în vederea constituirii materialului probator.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale. Totodată, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză. Bărbatul a mai fost reţinut de poliţişti în luna mai a acestui an (ulterior fiind plasat sub control judiciar), pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, asupra agentului de pază al unui magazin, din care a sustras diferite produse.
Tâlhăria a fost comisă în cursul zilei de 14.05.2021, în momentul în care septuagenarul intenționa să părăsească incinta unui magazin din Deva, cu mai multe produse pe care le-a sustras de pe raft. Acesta a fost abordat în zona ușilor de acces în magazin de către agentul de pază al magazinului, iar pentru a-și asigura scăparea cu bunurile sustrase, acesta a întrebuințat acte de violență asupra agentului de pază, lovindu-l cu o umbrelă în zona capului.