În data de 29.03.2020, în jurul orei 13:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul, în timp ce se afla la domiciliul conjugal, a fost agresată de către soţ.
În urma sesizării, în cel mai scurt timp la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a aplanat conflictul şi a stabilit că femeia a fost agresată fizic și amenințată de soțul său, un bărbat de 40 de ani, din Petroşani.
În momentul comiterii agresiunii, în locuință se afla şi fiica celor doi, o minoră în vârstă de 16 ani, care a afirmat că şi ea a fost agresată fizic de tatăl său.
După evaluarea stării de fapt, poliţiştii au emis, împotriva bărbatului, un ordin de protecție provizoriu.
Totodată, în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violența în familie.