În data de 20.02.2020, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire producerea unui accident rutier (un autoturism s-a răsturnat în albia râului Cerna, pe raza comunei Teliucu Inferior).
Echipajul rutier care s-a deplasat la fața locului a constatat, în urma cercetărilor, că autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani, din Hunedoara, în timp ce se deplasa pe DJ 687 E, din direcția de mers Hunedoara – Teliucu Inferior, în apropierea fostei cariere de piatră Talc Dolomită, a părăsit partea carosabilului și s-a răsturnat în albia râului Cerna, pe plafon.
Conducătorul auto a fost scos din mașină de către echipajul medical, s-a încercat resuscitare acestuia, însă, în ciuda eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.