UE cere României să reducă la jumătate numărul accidentelor rutiere cu morți și răniți, până în 2030

România e țara cu cel mai mare număr de accidente rutiere soldate cu morți și răniți din Uniunea Europeană. Mii de oameni devin victime ale neatenției, deciziilor riscante, condiţiilor meteo sau infrastructurii deficitare. Până în 2030, țara noastră trebuie să reducă la jumătate numărul acestor accidente grave.

România este pe primul loc în Europa la accidente rutiere care provoacă decese. Peste 1.600 de oameni își pierd viața în fiecare an, iar peste 3.000 sunt răniți grav.

Un recent sondaj de opinie, cu mii de participanţi, arată că 70% dintre şoferi se tem că ar putea produce un accident.

O soluţie pentru reducerea numărului de accidente este instalarea de camere video în zonele periculoase, au declarat reprezentanţii Poliţiei, la un eveniment la care au participat şi parlamentari, şi ONG-uri.

Cătălin Codescu, preşedinte, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie: Dacă ne uităm doar într-o singură direcție, precum legislația sau infrastructura ori educația suntem în eroare. Absolut toate aceste elemente trebuie luate în calcul.

Comisar-şef de poliţie Florin Catană, director, Direcţia Rutieră, Poliţia Română: În zonele unde anterior am avut foarte multe accidente, pe diferite cauze, în mod clar se va face o supraveghere video a transonului respectiv.

România a primit temă de la Uniunea Europeană ca, până în 2030, să reducă la jumătate numărul accidentelor rutiere cu morți și răniți. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns