Pe parcursul a peste 45 de zile, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare privind respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă.
Acţiunea a demarat la mijlocul lunii aprilie şi s-a derulat până la finele lunii mai a.c.
Obiectivele acţiunii au vizat :
- îndrumarea angajatorilor privind aplicarea corectă a legislaţiei referitoare la ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi instituţia internshipului;
- creşterea gradului de conştientizare a entităţilor economice interesate să angajeze forţă de muncă pe bază de contracte de muncă, contracte de ucenicie sau de a utiliza interni în baza contractelor de internship pentru a-şi asigura forţa de muncă calificată;
- informarea angajatorilor privind dezvoltarea carierei prin programe de formare continuă; promovarea dialogului social la nivel de angajator, dialog care trebuie să ducă la dezvoltarea partenerilor la nivel local şi la modalităţile de integrare a persoanelor interesate;
- facilitarea integrării sociale în concordanţă cu propriile aspiraţii profesionale şi cu cerinţele pieţei muncii.
Grupul ţintă a fost format din angajatori interesaţi să-şi asigure forţa de muncă calificată, furnizori de formare profesională, instituţii de învăţământ precum si alţi formatori interesaţi.
Au fost desfăşurate acţiuni de informare în toate zonele judeţului, acţiuni ce au vizat: aplicarea legislaţiei incidente, modul de încheiere, executare, suspendare, modificare sau încetare a contractului de internship şi/sau a contractului de ucenicie la locul de muncă, aducerea la cunoştinţă a sancţiunilor ce se aplică de către inspectorii de muncă în cazul încălcării prevederilor legale .
S-a constatat o deschidere deplină din partea celor interesaţi spre acest tip acţiune de informare la acţiune participând peste 30 de angajatori şi instituţii de învăţământ şi peste 27 de persoane fizice (interni, absolvenţi de învăţământ, ucenici).
În viitor acţiunile de informare în strânsă legătură cu problematica pieţei muncii, modalităţi de angajare, încheierea şi derularea diferitelor tipuri de contracte de muncă şi asimilate vor continua.