Turneul Național „Clasic la puterea a treia” ajunge din nou la Deva!

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită sâmbătă, 9 octombrie 2021, la ora 19:00, în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, la concertul „Clasic la puterea a treia”, ediția a III-a, susținut de Marin Cazacu & Violoncellissimo.

Evenimentul propune publicului o incursiune sonoră în lumea violoncelului, prin intermediul unui repertoriu divers și spectaculos, de la clasic la contemporan.

Marin Cazacu este solist concertist al Filarmonicii „George Enescu” și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale din România.

Marin Cazacu, Maestrul şi profesorul celorlalți membri ai minunatului Violoncellissimo a întemeiat această formație care poate avea un număr variabil de instrumentiști, de la 4 la 100 de violoncelişti, ca pe o extensie a cvartetului Cellissimo cu care a avut de asemenea, mari succese în țară și peste hotare.

Concertul de la Deva face parte dintr-un turneu național pe care muzicienii îl susțin în mai multe orașe din țară, precedat de două apariții extraordinare la Paris și Bruxelles, la începutul lunii octombrie.

Participarea la acest eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Accesul este permis doar cu mască de protecție.

Minorii care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani sunt exceptați de la prezentarea documentelor.

Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitațiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0354.408.907.

Evenimentul se desfășoară cu respectarea măsurilor instituite la nivel național, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns