Încă un eveniment cultural în cadrul proiectului ,,Turist la Cetatea Deva”, inițiat de Asociația Culturală Dél-Erdélyért cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva, va avea loc în 19 iunie 2022.
La al doilea eveniment care se va desfășura între orele 10:00 – 16:00, devenii sunt invitați alături de turiști să afle informații despre Cetatea Deva, istoria locului, să urmărească dansuri medievale cu Ansamblul Renaissance și să asculte muzica Cimpoierilor din Transilvania.
Publicul va avea parte de incursiuni în istorie și de cultura muzicală și coregrafică europeană cu specificul perioadei respective.
În cadrul manifestării va avea loc și un mic târg de meșteșuguri tradiționale cu participarea unor meșteșugari reprezentativi din județul Hunedoara. Cei dornici vor putea lua parte la diferite ateliere de creație și vor putea să realizeze obiecte handmade.
Programul evenimentului:
Ora 10:00 – Deschidere eveniment (la Poarta I a Cetății) – informații despre Cetatea Deva
– Târg de meșteșuguri tradiționale
Ora 10:15 – Dans renascentist cu Ansamblul Renaissance (la Poarta I)
Ora 10:30 – Prezentare meșteșug și meșteșugar (la Poarta I)
Ora 10:40 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania – muzică medievală (la Poarta I)
Ora 11:00 – Turul Cetății cu Cimpoierii din Transilvania și Ansamblul Renaissance
Ora 12:00 – Dansuri medievale cu Ansamblul Renaissance (pe Platforma Artilerie Vest)
Ora 12:30 – Muzică medievală cu Cimpoierii din Transilvania în Cetatea Deva
Ora 13:00 – Prezentare meșteșug și meșteșugar (la Poarta I)
Ora 13:30 – Dansuri medievale cu Ansamblul Renaissance (pe Platforma Artilerie Vest)
Ora 13:45 – Atelier – De la maestru la ucenic (la Poarta I)
Ora 14:5 – Incursiuni în istoria instrumentelor muzicale vechi – Cimpoiul și Hurdy-Gurdy
Ora 14:30 – Microrecital Cimpoierii din Transilvania (la Poarta I)
Ora 14:45 – Prezentare meșteșug și meșteșugar (la Poarta I)
Ora 15:00 – Dansuri medievale cu Ansamblul Renaissance (pe Platforma Artilerie Vest)
Ora 16:00 – Încheierea evenimentului
Scopul proiectului ,,Turist la Cetatea Deva” este de a contribui la dezvoltarea sustenabilă a municipiului Deva.
Biroul de presă