Dacă numeroase pasaje din Evanghelii rămân încă obscure, este pentru că niciodată nu s-a știut a fi interpretate. Să ne oprim asupra cuvintelor lui Iisus: „Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu”.

Evanghelia înseamnă ,,veste bună”

Evanghelia este ,,vestea buna” sau intervenția lui Dumnezeu prin Isus. Se folosește de 109 de ori în Noul Testament.

Majoritatea comentatorilor au explicat aceste cuvinte tulburătoare prin faptul ca Iisus dorea să insiste asupra imposibilității ca bogatul, prezentat ca un om dur, egoist, să fie admis în Împărăția Domnului. Și nu s-a luat în serios imaginea cămilei, într-atât de exagerată li s-a părut. Nu, ea nu este deloc exagerată și veți înțelege de ce.

Locul tuturor sentimentelor, dorințelor, emoțiilor, pasiunilor din om este corpul astral. Poftele nemăsurate, cupiditatea, nevoia de a poseda, satisface, sunt manifestări ale corpului astral și, dacă acest corp astral nu este stăpânit, educat, se mărește din ce în ce mai mult și devine ca o tumoare monstruoasă în ființa omenească. Este cazul bogatului care, din dorința de a aduna bani, terenuri, case etc. sfârșește prin a avea un corp astral imens, care îl împiedică să treacă prin poarta Împărăției Domnului. Căci în Împărăția Domnului nu sunt acceptate decât ființele care au învățat ce este sacrificiul, renunțarea, abnegația.

Să studiem acum natura cămilei: ea a știut să se adapteze perfect deșertului, unde nu crește aproape nimic. Puținul pe care îl găsește îi ajunge, putând merge zile întregi fără a mânca sau bea. Ea are, deci, un corp astral minuscul și de aceea este simbolul inițiatului, care se mulțumește cu puțin și care este capabil să străbată, fără a se prăbuși, cele mai dure condiții de viață. Când Iisus spunea despre cămilă că poate trece prin urechea acului – acum înțelegeți, fraza este clară – se referea nu la corpul fizic, ci la corpul astral. De aceea, daca nu vom cunoaște structura ființei omenești, nu vom reuși să interpretam anumite pasaje din Evanghelii.

Corpul astral

Este sediul sentimentelor, pasiunilor, începe să se manifeste în om de la pubertate. Înaintea acestei perioade, în activitate este mai ales corpul eteric. Bineînțeles, corpul astral este prezent, de asemenea și în corpul mental: copilul trăiește emoții, înțelege ce i se spune, dar corpul astral nu se formează în el cu adevărat decât pe la 14 ani, iar corpul mental spre 21 de ani. Cât despre corpul eteric, care are cea mai lungă activitate, între naștere și vârsta de 7 ani, se poate spune că asigură creșterea și dezvoltarea în bune condiții a corpului fizic.

Corpul eteric acționează în copil ca și în plante. Planta nu are corp astral, caci ea nu are o veritabila sensibilitate,

Copiii seamănă cu plantele: totul se transformă și se purifică continuu în ei, grație corpului eteric a cărui activitate nu este încă împiedicată de manifestările corpului astral.

Inocența, candoarea, puritatea copiilor, vine din faptul că la ei corpul astral nu este încă dezvoltat. Iată deci o nouă explicație a cuvintelor lui Iisus: „Dacă nu veți deveni copii, nu veți intra în Împărăția Domnului.” Copilul va intra în Împărăția Domnului pentru că nu are un corp astral umflat, buhăit, care să-l împiedice să intre. Cămila este un simbol și copilul, aici, e asemenea. Iisus nu dorea să interzică oamenilor să devină adulți, dar îi indemna să-și domine corpul lor astral, ale cărui dorințe exigente le-ar închide intrarea în Împărăția Domnului, care este o stare de conștiință, de pace, de armonie, de lumină. 

Sa revenim la cuvintele: „Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”. Da, accesul în Împărăția Domnului este greu, căci se intră prin acea „poartă strâmta” de care vorbește Iisus într-un pasaj din Biblie:

”Ecumeniștii sunt coresponsabili pentru falsificarea evangheliei și pierzarea eterodocșilor.,,Vestea bună” și intervenția lui Dumnezeu au început să fie uitate de unii, chiar unele intervenții oficiale ale Papei dau de gândit și tragem o concluzie:

Creștinismul a fost deviat spre politica corporatistă

În ultima vreme mulți membri ai Bisericii se neliniștesc pentru evoluția distructivă și violentă a așa numitelor relații intercreștine dintre Ortodoxie și cele două mari erezii ale Occidentului – papismul și protestantismul. Această neliniște s-a exprimat în mai multe feluri, iar anul acesta prin redactarea cunoscutei „Mărturisiri de Credință împotriva ecumenismului”, care, răspândită și semnată de mulți, pentru prima dată a deranjat și a tulburat pe cei liniștiți care se lăudau cu succesele lor ecumeniste.

Năvalnica și atotcuprinzătoarea atmosferă politică și culturală a globalizării urmărește nu numai desființarea granițelor geografice dintre popoare, ci și dărâmarea temeiurilor spirituale, culturale și religioase. Scopul urmărit este nivelarea diferențelor și particularităților, omogenizarea oamenilor în ceea ce privește crezul și modul lor de viață, crearea unui nou tip de om, fără neliniști duhovnicești și aspirații metafizice, ci alipit pământului, confortului și prosperității materiale. Acest lucru deservește două ținte precise ale proiectanților: oamenii vor ajunge niște ființe consumiste și orientate materialist, care vor îngroșa profiturile materiale și economice ale întreprinderilor și vor fi simultan sclavi și luptători zi de zi pentru existență, pentru asigurarea bunurilor materiale, al căror grad de satisfacere este în mâinile celor puternici, ca prin crizele economice controlate sau de aprovizionare să țină popoarele supuse și ascultătoare. Al doilea scop evident este de a pune la zid Evanghelia lui Hristos și Biserica, care constituie unicele forțe de împotrivire la materialism, așa încât Lumea Nouă să fie guvernată nu de Hristos, ci de Antihrist. 

Lumea creștină trebuie înlocuită de către Lumea Nouă a mentalității materialiste a Americii și a Europei, Pax Christiana de către Pax Americana, spunea un distins prelat.

Papismul a căzut în ispite!

Și s-a transformat într-o putere lumească, cu preocupări economice, dinastice, ocupante, politice, cu doctrină și mod de viață care nu au nicio legătură cu viața și cu învățătura Evangheliei. Așa cum atât de dinamic a susținut marele gânditor rus Feodor Dostoievski, papismul nu mai este nici măcar creștinism; Papa încearcă din răsputeri să readucă papismul  pe calea credinței.

Protestantismul s-a opus și el în mod justificat la absurditățile și la deviațiile papismului, încercând însă singur, fără a cere ajutorul Bisericii, să se întoarcă la puritatea adevărului evanghelic, fără succesiune apostolică și fără harul Tainelor. În planul vieții morale justifică până și „patimile de necinste”, după cum numește Apostolul Pavel homosexualitatea în capitolul I al Epistolei către Romani.

Așadar, cu acest creștinism sluțit, desfigurat  de credibilitate, vor să ne unească și să ne identifice planificatorii New-Age și ai mondializării, cu un creștinism cu o mentalitate materialistă, pământească, cosmocratică, pentru a stăvili influența binefăcătoare a Evangheliei și a Bisericii în lume, pentru ca oamenii să nu-L mai găsească nicăieri pe adevăratul Hristos, pentru a ceda tuturor ispitelor diavolului și pentru a se instaura în împărăția lui Anticrhrist.  Biserica, de-a lungul timpului, niciodată nu s-a identificat și nu a coexistat cu corporațiile și organizațiile ereticilor. A făcut-o nu din lipsă de iubire, ci pentru a-i ajuta pe eretici să se întoarcă prin pocăință și în același timp pentru a-și păzi credincioșii de erezie. Îi punem într-o situație foarte dificilă și pe toți acei eterodocși care au venit la Ortodoxie, care, dacă nu sunt statornici și pe deplin încredințați de pasul lor mântuitor, se smintesc și deznădăjduiesc.

Încă de la început, papismul a privit cu bucurie și cu satisfacție intrarea noastră în „Consiliul Mondial al Bisericilor”, deoarece l-am lăsat astfel singurul revendicator al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Există opinii pro și contra, dar înalții conducători ai Bisericilor  se luptă pentru ,,unirea lor”. Ne atrage la dialogul iubirii, că suntem – chipurile – „Biserici surori” și dialogăm „de pe aceleași poziții”. În spatele ,,ușilor închise” circula o lozincă: ,,Mai e mult până departe, până când ,,surorile” vor fi egale.

Trebuie să semnalăm că, în condiții similare, facem aceleași greșeli, fără să fi învățat din istorie. Ar trebui să aibă loc ceva, pentru a apără împreună creștinismul, încrederea în Dumnezeu și Iisus.

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală