Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită, miercuri, 28 aprilie 2021, la ora 18:00, la un concert de muzică de cameră susţinut de „Trio Petre”: Luminitza Petre – vioară, Adrian Vasile – violă şi Horaţiu Luduşan – violoncel.
Evenimentul va fi transmis exclusiv online, din sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal” şi va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Măsura a fost luată ca urmare a incidenţei ridicate a COVID-19 în municipiul Deva.
Din programul concertului fac parte lucrări specifice Sărbătorilor Pascale:
- Tomaso Albinoni (1671-1751) – ADAGIO
- Johann Sebastian Bach (1685-1750) – ,,ERBARME DICH MEIN GOTT” – Din Oratoriul „Pasiunile după Matei”
- Gheorghe Cucu (1882- 1932) – MILUIEȘTE-MĂ, DUMNEZEULE Psalmul 50 (armonizare: A. Kuhlhanek,Nürnberg 31.01.2003)
- Jules Massenet (1842-1912) – MEDITAȚIE din Opera Thais (arr. A.Visotsky)
- Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) – TRIO DE COARDE în Mi bemol K,563
Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva