Tribunalul Hunedoara și Judecătoria Deva se mută, de la 1 IUNIE, într-un sediu nou

Potrivit unui comunicat, începând cu data de 1 iunie 2021, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva își vor desfășura activitatea într-o nouă locaţie. Aceasta este situată în municipiul Deva, Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), judeţul Hunedoara.

„Aducem la cunoștința opiniei publice că în perioada 07.05.2021 – 31.05.2021activitatea celor două instanţe se va desfăşura după regulile stabilite prin Decizia Preşedintelui Tribunalului Hunedoara Nr. 17 din data de 15 aprilie 2021, disponibilă pe portalul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva.

În perioada 14.05.2021 – 28.05.2021 se vor soluţiona doar cauzele care au caracter urgent, potrivit legii şi în funcţie de specificul fiecărei secţii.

Astfel, în perioada 17.05.2021 – 28.05.2021, în cauzele urgente ale ambelor secţii civile din cadrul Tribunalului Hunedoara, citarea se va face la sediul actual al Tribunalului Hunedoara, sala nr. 120, iar în cauzele urgente ale secţiei civile din cadrul Judecătoriei Deva citarea se va face la sediul actual al Judecătoriei Deva, sala nr. 24.

După data de 17.05.2021, în cauzele penale urgente citarea se va face la noul sediu, respectiv sala nr. 121 pentru Secţia penală a Tribunalului Hunedoara şi sala nr. 13 pentru Secţia penală a Judecătoriei Deva.

Din data de 17.05.2021, activitatea compartimentelor Arhivă şi Registratură ale Tribunalului Hunedoara se va desfăşura la noul sediu, iar Arhiva de falimente va funcţiona din data de 24.05.2021 la noul sediu.

Din data de 31.05.2021, activitatea compartimentelor Arhivă şi Registratură ale Judecătoriei Deva se va desfăşura la noul sediu.

În perioada 17.05.2021 – 28.05.2021, toate acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse la cele două instanțe prin mijloace de comunicare la distanță, respectiv:

  • pentru Tribunalul Hunedoara (pentru corespondenţă administrativă – e-mail:  [email protected]  iar pentru transmiterea de acte la dosare, acţiuni, întâmpinări, precizări de acţiuni, etc. – e-mail: [email protected]);
  • pentru Judecătoria Deva (pentru corespondenţă administrativăşitransmiterea de acte la dosare, acţiuni, întâmpinări, precizări de acţiuni, etc. – e-mail:  [email protected]);
  • sau, personal, în urnele special amenajate, separat pentru fiecare instanţă şi amplasate la intrarea în NOUL sediu, situat în Deva, Calea Zarandului, nr. 73, în intervalul  orar 8,30 – 11,00.

În această perioadă, studiul dosarelor nu va fi permis decât în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului pe bază de parolă și utilizator (prin accesarea www.tribunalul.hunedoara.ro), cu programare online prealabilă şi obligatorie, prin accesarea computerelor puse la dispoziția publicului şi asistat de personalul arhivei, în intervalul orar 09,00 – 11,00, de luni – joi. Procedura de lucru efectivă a compartimentelor din cadrul Tribunalului Hunedoara şi a Judecătoriei Deva este stabilită prin DECIZIA PREŞEDINTELUI TRIBUNALULUI HUNEDOARA Nr. 17 din data de 15 aprilie 2021, fiind disponibilă pe portalul instanţei.

Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Hunedoarapoate fi contactat în această perioadă exclusiv prin intermediul telefonului ( 0736630072 ), în zilele de luni – joi, între orele 8,00-14.00 sau la adresa de e-mail: ildiko.glaman@just.ro.

În ce priveşte cauzele aflate pe rol, care nu au un caracter urgent, potrivit legii, şi în care au fost stabilite termene de judecată, la actualul sediul, acestea vor fi preschimbate cu termene noi, începând cu data de 31.05.2021, la sediul nou din Deva, Calea Zarandului, nr. 73, pe intervale orare, pentru a preveni aglomerarea şi combaterea răspândirii Covid-19, cu păstrarea aceluiaşi număr al sălii de judecată.

Lista dosarelor cu termenele de judecată ce au fost preschimbate se va afișa pe portalul fiecărei instanțe.

Începând cu data de 01.06.2021, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva își vor desfășura întreaga activitatea la noul sediu, situat în municipiul Deva, Calea Zarandului, nr. 73 (fosta Strada Dorobanţilor, nr. 34), judeţul Hunedoara.

Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens” – se arată în comunicat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns