Trei bărbaţi, prinşi după ce au tăiat şi furat arbori dintr-o pădure din comuna Vorţa

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat o acțiune privind modul de gestionare, comercializare și transport al materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice, de pe raza comunelor Ilia, Vorța.

În cadrul acţiunii, la data de 20.03.2020, poliţiştii au identificat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani, cu privire la care au stabilit că au tăiat fără drept și au sustras mai mulți arbori de diferite specii și dimensiuni de pe o suprafață de pădure situată pe raza comunei Vorța (pe un teren acoperit cu vegetație forestieră situată în fondul forestier național, proprietate publică).

Cei trei sunt cercetaţi sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, activitatea de urmărire penală desfășurându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost identificate 110 cioate nemarcate, în stare verde, provenite de la arbori tăiați fără drept și sustrași, de diferite specii și dimensiuni (pentru care reprezentanţii Gărzii Forestiere Timișoara au calculat un volum de peste 90 de mc și o valoare a prejudiciului de peste 47.500 de lei, fără T.V.A.).

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii au ridicat: un autoturism de teren modificat artizanal (fără date de identificare), un tractor agricol prevăzut cu troliu şi alte mijloace materiale de probă (motoferăstraie, topoare etc.).

În cauză se continuă cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor trei (faţă de aceştia au a fost dispusă, la data de 21.03.2020, măsura reținerii preventive pentru 24 de ore).

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale Hunedoara și a reprezentanţilor Gărzii Forestiere Timișoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns