Transport ecologic pentru locuitorii Văii Jiului

Grație unui proiect finanțat din fonduri europene, locuitorii Văii Jiului vor circula în condiții moderne, cu mijloace de transport ecologice. Consiliul Județean Hunedoara face ultimele clarificări în vederea obținerii fondurilor necesare în cuantum de peste 20 de milioane de euro.

Joi, 21 martie a.c., în ședința extraordinară care s-a desfășurat în Sala de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara, au fost adoptate o serie de hotărâri care vizează proiectul privind „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului”.

Concret, este vorba despre hotărâri adoptate pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului care va fi implementat în anii următori în sudul județului Hunedoara.

Proiectul este împărțit pe două componente:

Prima, învaloare de 49.089.440,71 lei (TVA inclus), prevede un sistem de transport care deservește principalul traseu de legătură între localitățile Uricani – Petrila și presupune în principal înființarea unui depou în municipiul Vulcan, reabilitarea unor tronsoane de drum, achiziția unui număr de 8 autobuze electrice, înființarea și modernizarea unui număr de 70 de stații pentru călători, montarea de automate pentru eliberarea cardurilor/tichetelor de călătorie în 16 stații, precum și amenajarea unui sistem de informare pentru călători în 33 de stații.

A doua componentă, în valoare de 46.017.326,14 lei (TVA inclus), deservește sistemul de transport al proiectului de bază și dezvoltă alte 3 trasee (traseul nr. 2 – Aninoasa – DN66, traseul nr. 3 – Petrila – Jieț, traseul nr. 4 – Valea de Brazi – Cheile Buții)și presupune extinderea depoului prin amenajarea a 18 noi stații de încărcare pentru autobuzele electrice, achiziția unui număr de 18 autobuze electrice, înființarea și modernizarea a 34 de stații pentru călători, montarea a 4 noi automate de eliberare a cardurilor/tichetelor de călătorie și extinderea sistemului de informare la încă 18 stații.

Proiectul a fost depus în parteneriat de Municipiul Vulcan – Municipiul Petroșani – Municipiul Lupeni – Orașul Petrila – Orașul Aninoasa – Orașul Uricani– Consiliul Județean Hunedoara la Agenția de Dezvoltare Regională Vest în luna mai 2018, se află în faza de precontractare și va fi finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiție 4e, Obiectiv specific 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns