Transport de material lemnos ilegal. Masă lemnoasă confiscată

În data de 3 martie 2021, jandarmii montani din cadrul Postului Râu de Mori au identificat în jurul orei 16.45, în localitatea Clopotiva o autoutilitară care transporta material lemnos.

În urma verificării în aplicația SUMAL 2.0 a rezultat faptul că transportul nu are aviz de însoțire și nici alte documente.

Jandarmii montani au procedat la aplicarea măsurilor legale, astfel materialul lemnos din specia fag în cantitate de 2,48 metri cubi a fost ridicat în vederea confiscării și predat Ocolului Silvic Clopotiva. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă contravențională  în valoare de 1000 lei în conformitate cu Legea 171/2010.

Partajează această știre

Lasă un răspuns