Tot mai mulţi şoferi din judeţ conduc fără a poseda permis

Poliţiştii hunedoreni au întocmit dosare de cercetare penală pentru şoferii depistaţi în trafic încălcând regulile de circulaţie.

• La data de 07.11.2020, în jurul orei 18:30, poliţiştii au  depistat în trafic, pe DJ 687, pe raza municipiului Hunedoara, un bărbat în vârstă  de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.  Întrucât bărbatul a mai fost depistat în această situație şi în cursul lunii octombrie 2020 (de două ori, fiindu-i întocmit, de fiecare dată, dosar de cercetare penală), față de acesta poliţiştii au luat măsura reținerii preventive,  pentru o perioadă de 24 ore. Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi urmează a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor corespunzătoare.

•  În data de 08.11.2020, în jurul orei  20:15, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Hunedoara.  În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoare de 0,78 mg/l, alcool pur în aerul expirat.  Totodată, în urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de bărbat nu figurează ca înmatriculat sau autorizat provizoriu să circule pe teritoriul României.

• În data de  07.11.2020, în jurul orei 23.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au oprit pe raza comunei Vețel un autovehicul condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din în comuna Vețel. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

•  La data 08.11.2020, în jurul orei 00:50, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza municipiului Deva, autoturismul condus de un tânăr de 29 de ani, iar în urma controlului efectuat au constatat faptul că acesta figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce suspendat. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,11 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Partajează această știre

Lasă un răspuns