Salvamontistul din Petroşani va urma un traseu de peste 1.130 de kilometri.
Salvamontistul Toma Coconea va lua parte la o nouă ediţie a concursului Red Bull X Alps, apreciată ca fiind cea mai grea competiţie de alergare şi zbor cu parapanta din lume. Toma Coconea a participat până acum la opt ediţii ale Red Bull X Alps, prologul concursului din acest an fiind programat pe 15 iunie, iar startul oficial, o zi mai târziu.
Mai sunt câteva zile până la startul uneia dintre cele mai grele, nebune și frumoase curse din lume, spune Coconea. „Pentru a 9-a oară voi străbate Alpii la pas și în zbor, începând de la Salzburg până la Monaco, anul acesta parcurgând 1138 de kilometri. Antrenamentele le-am mutat în Alpi, ajungând odihnit, datorită minunaților oameni de la Carravello, care m-au susținut în această nebunie cu o autorulotă ce îmi va fi casă în următoarea lună. Astfel, cu bateriile încărcate, am făcut o “tură de recunoaștere” de 100 de kilometri, de la Aschau – Germania, până în Kronplatz, Italia. Mă bucur din plin de urcările abrupte, de savoarea aerului rece și de zborul în locuri mai puțin cunoscute și așa simt că într-adevăr fac ceea ce trebuie!”, spune Toma Coconea.
Toma Coconea (44 ani) a participat la toate concursurile Red Bull X Alps de până acum, iar în anul 2011 s-a clasat pe locul al doilea. În anul 2013, Coconea a ocupat locul 10, iar în urmă cu patru ani sportivul din Petroşani a suferit un grav accident cu parapanta, în urma căruia a fost internat în spital şi a trebuit să abandoneze cursa.