Toate polițele RCA încheiate la City Insurance EXPIRĂ în 10 mai

Toate polițele RCA încheiate cu City Insurance vor expira automat în  data de 10 mai, iar șoferii care dețineau o asemenea poliță vor trebui să încheie alta.

Cei care au încă RCA valabil și după perioada de 10 mai, îl pot denunța și trebuie să știe că banii vor fi restituiți pentru toată perioada rămasă nefolosită.

Termenul de definitivare a tabelului creanțelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022.

City Insurance are peste 70.000 creditori, reprezentând companii, instituții şi persoane fizice, care au fost notificate de deschiderea procedurii de faliment, conform prevederilor legale. Din totalul notificărilor, 41.014 au fost trimise pe cale electronică şi peste 30.000 de notificări prin servicii poștale.

Pe 9 februarie, Tribunalul Bucureşti a emis procedura falimentului City Insurance, iar termenul de valabilitate al poliţelor RCA este de 90 de zile de la data deciziei.

Șoferii cu poliță RCA emisă de City Insurance care doresc să fie despăgubiți trebuie să depună o cerere la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Ce trebuie făcut pentru denunțarea contractelor de asigurare

Potrivit legii, asigurații pot solicita denunțarea contractelor de asigurare. Cererile de denunțare se transmit pe adresa de e-mail: [email protected] sau prin intermediul serviciilor poștale la sediul societății: București, str. Emanoil Porumbaru, nr. 93-95, sector 1, CP 011424.

Pentru recuperarea primei de asigurare proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor, în cazul în care nu au fost înregistrate daune, creditorii de asigurare trebuie să depună la FGA atât cererea de restituire primă, cât și dovada denunțării contractului de asigurare, înregistrată/transmisă la asigurător.

Cererile de denunțare voi fi trimise la adresa [email protected].

De asemenea, puteți apela la ajutorul brokerului de asigurări cu care încheiați noul contract. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns