Toate pârtiile de schi oferă condiţii bune pentru practicarea sporturilor de iarnă în staţiunile din judeţul Hunedoara, în Straja fiind aşteptaţi la sfârşitul săptămânii peste 5.000 turişti, potrivit estimărilor salvamontiştilor.
Aceştia atrag atenţia turiştilor să nu plece din zonele staţiunilor montane, deoarece ninsoarea căzută în ultimele două zile s-a aşternut peste un strat de zăpadă îngheţată, ceea ce poate duce la producerea avalanşelor în zonele de creastă şi în cele cu înclinaţii mai mari de 35 de grade.
Potrivit şefului Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, turiştii trebuie să fie atenţi, pentru că sub noul strat de zăpadă a rămas o crustă de gheaţă.
Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se îndepărteze de zonele schiabile, iar cei care intenţionează să abordeze un anumit traseu să aibă la ei echipamentul de iarnă din care să nu lipsească colţarii şi pioletul.