Titlul de Doctor Honoris Causa al UPT, conferit profesorilor Levente Kovács și László T. Kóczy

Comunitatea academică a Universității Politehnica Timișoara s-a îmbogățit joi, 26 mai 2022, cu doi specialiști reputați pe plan internațional, prin conferirea celei mai înalte distincții pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior.

Astfel, începând cu ora 15:00, Senatul Universităţii Politehnica Timişoara s-a reunit în şedinţă festivă în vederea decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa profesorilor Levente Kovács, de la Óbuda University din Ungaria, și László T. Kóczy de la Széchenyi István University şi Budapest University of Technology and Economics din Ungaria, eveniment desfășurat în Sala Senatului UPT. A fost primul astfel de eveniment organizat cu prezență fizică în mandatul actualei conduceri a Universității Politehnica Timișoara, celelalte având loc doar online, din cauza condițiilor epidemiologice.

Profesorul László T. Kóczy a obţinut diplomele de inginer în inginerie electrică (1975) şi în automatică (1976), doctoratul (1977) şi abilitarea (1988) la Universitatea Tehnică din Budapesta, Ungaria. Din 1998 este doctor al Academiei Ungare de Ştiinţe.

Este profesor la Departamentul de Tehnologia Informaţiei din cadrul Széchenyi István University, Győr, Ungaria. Este profesor şi la Departamentul de Telecomunicaţii şi Informatică Media din cadrul Budapest University of Technology and Economics, Budapesta, Ungaria. În perioada 2002-2011 a fost Decan al Facultăţii de Inginerie din cadrul Széchenyi István University, Győr, Ungaria. Este, începând cu anul 2012, Preşedintele Consiliului Studiilor de Doctorat şi al Consiliului Cercetării Universitare.

De-a lungul anilor a ocupat diverse poziţii manageriale în organisme naţionale şi internaţionale în educaţie şi cercetare.

A desfăşurat o activitate publicistică deosebit de consistentă. A editat diverse numere speciale în reviste de mare vizibilitate tratând subiecte actuale. Este editor la 19 cărţi publicate în edituri de prestigiu. A publicat 139 de lucrări în reviste şi 41 de capitole în cărţi. În Clarivate Analytics Web of Science sunt înregistrate 74 de lucrări în reviste, 2 materiale biografice, 5 materiale editoriale, 188 de lucrări în volume de conferinţe şi un material de sinteză. Peste 450 este numărul de lucrări prezentate la conferinţe ştiinţifice importante. Multe dintre lucrările prezentate şi publicate în volumele conferinţelor au fost invitate, ca efect firesc al aprecierii nivelului rezultatelor obţinute.

Rezultatele de cercetare ale Prof. Kóczy sunt apreciate prin multe citări. La nivelul lui februarie 2022 au fost reliefate valorile următoare ale indicatorilor scientometrici: peste 802 lucrări publicate recenzate, peste 7600 citări în Google Scholar, indice Hirsch de 40 în Google Scholar, indice Hirsch de 26 în Scopus.

Ca reflectare a nivelului rezultatelor obţinute, a ocupat şi ocupă poziţii manageriale în societăţi ştiinţifice şi profesionale de nivel înalt.

Profesorul László T. Kóczy a susţinut şi susţine o intensă activitate de colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) prin poziţia sa de profesor la cele două universităţi de prestigiu din Ungaria. A susţinut şi susţine colaborarea prin programe internaţionale sub forma schimburilor de studenţi şi cadre didactice şi a sprijinit organizarea unor conferinţe ştiinţifice.

În cadrul ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, profesorul László T. Kóczy s-a declarat deosebit de onorat pentru primirea înaltei distincții, declarând că pe viitor, în noua calitate de membru al comunității academice a Universității Politehnica Timișoara, din care acum simte că face parte, va dezvolta relațiile de colaborare. Tot în noua calitate, a susținut disertația cu tema „Fighting against Complexity by Computational Intelligence approaches”.

Profesorul Levente Kovács a obţinut a obţinut diploma de inginer în automatică şi informatică industrială la Universitatea Politehnica Timişoara, ca şef de promoţie (în anul 2000), diploma de studii aprofundate în automatică şi informatică industrială la Universitatea Politehnica Timişoara (2001), diploma de masterat în inginerie medicală la Budapest University of Technology and Economics, Ungaria (2011), doctoratul în inginerie electrică (2008) la Budapest University of Technology and Economics şi abilitarea (2013) la Óbuda University, Ungaria.

Din 2016 are titlul de profesor la Óbuda University, Ungaria, iar din 2019 este Rector al Óbuda University. În perioada 2018-2019 a fost prorector responsabil cu educaţia iar în perioada 2013-2018 a fost prodecan responsabil cu educaţia în cadrul Facultăţii de Informatică John von Neumann a Óbuda University. În perioada 2005-2008 a fost asistent, şef de lucrări şi conferenţiar la Budapest University of Technology and Economics. În perioada 2001-2007 a desfăşurat activiăţi didactice în calitate de preparator, asistent şi lector la Universitatea Politehnica Timişoara şi Universitatea Creştină Partium din Oradea.

De-a lungul anilor a ocupat diverse poziţii manageriale în organisme naţionale şi internaţionale în educaţie şi cercetare şi în societăţi ştiinţifice şi profesionale de nivel înalt.

A desfăşurat o activitate publicistică deosebit de consistentă. A editat diverse numere speciale în reviste de mare vizibilitate tratând subiecte actuale. A publicat 115 lucrări în reviste, cu un factor de impact total conform Journal Citation Reports (publicate de Clarivate Analytics Web of Science) de 96.189. A publicat 26 de cărţi şi capitole în cărţi. A publicat peste 270 de lucrări în volumele unor conferinţe ştiinţifice importante. Multe dintre lucrările prezentate şi publicate în volumele conferinţelor au fost invitate, ca efect firesc al aprecierii nivelului rezultatelor obţinute. A organizat sesiuni speciale la conferinţe de prim rang.

A condus şi conduce peste 30 de proiecte de cercetare şi dezvoltare instituţională. În cadrul acestora este remarcat prestigiosul European Research Council Starting Grant “Tamed Cancer” (“Personalized Cancer Therapy by Model-based Optimal Robust Control Algorithm”, no. 679681, 2016-2021), în valoare de peste 1 milion de EURO.

Rezultatele de cercetare ale profesorului Kovács sunt apreciate prin multe citări. La nivelul lunii februarie 2022 sunt reliefate valorile următoare ale indicatorilor scientometrici: peste 3400 citări în Google Scholar, 1956 citări în Scopus ale celor 313 lucrări publicate indexate în Scopus, indice Hirsch de 27 în Google Scholar, indice Hirsch de 22 în Scopus.

Profesorul Levente Kovács a susţinut şi susţine o intensă activitate de colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) prin poziţia sa de rector al Óbuda University, Budapesta, Ungaria. A susţinut şi susţine colaborarea prin programe internaţionale sub forma schimburilor de studenţi şi cadre didactice şi a sprijinit organizarea unor conferinţe ştiinţifice.

Vizibil emoționat să revină în universitatea unde și-a început cariera, ca asistent al reputaților profesori Ștefan Preitl și Radu-Emil Precup, Levente Kovács a declarat că își dorește să întărească și mai mult bunele relații deja existente dintre Óbuda University și Universitatea Politehnica Timișoara. Cele două instituţii de învăţământ superior au început colaborarea din anul universitar 2001/2002, pe linia automaticii şi calculatoarelor. Ulterior  relaţiile între universităţi au fost extinse atât pe partea academică, prin schimburi de profesori şi studenţi, cât şi pe linie de cercetare, mergând până la relaţii de parteneriat în mai multe proiecte internaţionale.

Ceremonia a fost completată cu un intermezzo muzical susținut de solista Gabriela Toader, de la Opera Română Timișoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns