Tineri poliţişti, angajaţi, de ieri, la IPJ Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara are, de ieri, forțe proaspete în prevenirea și combaterea infracționalității. 35 de tineri polițiști, absolvenți ai școlilor de specialitate, vor face parte din structurile de poliție din județ.

Tinerii  poliţişti (8  agente si 27 de agenți de poliție), absolvenţi ai școlilor de agenţi de la Câmpina şi Cluj-Napoca, au fost încadraţi, începând de ieri, în structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean  HUNEDOARA. Noua promoţie de agenți a adus în județul Hunedoara doar polițiști care au absolvit şcoala de agenți cu medii de peste 9.00. Aceştia au fost repartizaţi la diferite structurile din cadrul Inspectoratului (majoritatea la structuri de ordine publică – mediul rural și urban, poliție rutieră, dar și la Serviciul Criminalistic, Investigații Criminale și Logistic). Timp de șase luni, fiecare dintre noii poliţişti se va afla sub îndrumarea unui tutore, un poliţist cu experienţă, care îi va îndruma în parcurgerea aspectelor practice ale aplicării legii.

Partajează această știre

Lasă un răspuns