Mă bazez pe pregătirea primită în timpul rezidențiatului și pe un permanent studiu individual

Dialog cu medicul specialist Mihai SÎNGEORZAN – U.P.U. Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

– Punctați-ne cele mai semnificative date biografice.

– Sunt născut în Oradea. Tot aici am finalizat școala primară, gimnazială și Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”. Am urmat apoi Facultatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

– De ce ați ales medicina de urgență și nu altă specialitate?

– Decizia a fost luată în timpul pregătirii în facultate, în urma efectuării practicii de vară în U.P.U. a Spitalului „Pius Brînzeu” Timișoara, deși ulterior am adăugat pe lista de posibilități Chirurgia Generală și ATI.

– Pacienții vorbesc frumos de D-voastră, susținând că grija și respectul față de omul suferind vă exprimă energia personalității, un adevărat profesionalism care străbate ca un fir roșu propriul destin. Cum comentați?

– Comentarii pe această temă nu am, însă nu poate să nu mă bucure acest fapt. Sper ca pacienții care nu au aceeași părere să nu se supere. De fapt eu susțin și promovez sănătatea, facilitând prin pasiune și respect față de meseria aleasă, alinarea suferinței trupești a fiecărui pacient pe care-l tratez.

– Care vă sunt momentele hotărâtoare în tratamentul pacienților?

– După mine, nu există momente hotărâtoare în atitudinea față de pacient. Personal, mă ocup cu grijă și profesionalism din punct de vedere medical și uman față de fiecare pacient indiferent de suferința sau vârsta acestuia.

– Aveți o viață agitată?

– Eu lucrez la U.P.U. a Spitalului Municipal din Hunedoara. Fac naveta la Deva unde locuiesc. Sunt căsătorit și am un băiețel de un an. La spital – U.P.U. – vin mulți pacienți, unii care nu își cunosc patologia de care suferă sau și-au neglijat-o, iar alții urmare a unor accidente și atunci, pot spune că pe alocuri pot vorbi de o viață agitată.

– Credeți în legea compensației?

– Nu aș putea spune că aș crede în această lege sau în oricare altă lege care stipulează că nu ai control deplin asupra vieții pe care o ai. Cred însă că lucrurile care ți se întâmplă sunt consecințele deciziilor luate anterior.

– Aveți calități care vă deranjează?

– Sigur am, fiecare persoană le are. De ale mele sunt cu siguranță și alții deranjați.

– Neîmpliniri aveți?

– Nu pot spune că am avut parte de neîmpliniri, chiar dacă pe parcursul vieții am considerat că am avut parte de ele. Se pare că trecerea timpului și întâlnirea unor obstacole te fac să regândești anumite convingeri avute anterior. Îmi place să cred că acest fapt înseamnă maturizare.

– Cât despre pregătirea profesională, ce ne puteți zice?

– În momentul de față mă bazez pe pregătirea primită în timpul rezidențiatului, dar și pe un continuu și permanent studiu individual de specialitate. Iar pentru viitor, pe agenda mea de lucru vor fi înscrise și noi competențe profesionale.

– Cât despre destinul D-voastră, sunteți mulțumit?

– Evident, da, dar în același timp nu cred că fiecare persoană are destinul trasat, acesta mai degrabă fiind un cumul de decizii luate anterior.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns