Complexul Energetic Hunedoara a deschis lista disponibilizărilor.
Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) se află în faţa unei decizii extrem de grele, după ce administraţia companiei a anunţat că deschide lista de înscrieri pentru concedieri colective. Între altele, personalul care va pleca din societate va primi o sumă compensatorie în valoare de 10.000 de euro, dar şi venituri de completare: doi ani pentru energeticieni şi patru ani pentru minerii din Valea Jiului.
Cu o asemenea ofertă, tentaţia angajaţilor de a pleca dintr-o firmă aflată în procedură de insolvenţă este de înţeles. Mai ales oamenii care mai au puţini ani până la ieşirea la pensie îşi vor va face calcule foarte atente.
Ieri a fost ultima zi în care s-au mai putut depune cereri de înscriere pe listele de disponibilizare, rezultatele urmând să fie comunicate în următoarea perioadă. Cert este că după prima zi, pe liste se înscriseseră deja peste 500 de oameni.
„Dorim să ştim câţi angajaţi doresc să se disponibilizeze. În prima zi au fost depuse circa 500 de cereri”, a declarat administratorul special al CEH, Cristian Roşu.
Acesta a menţionat că a fost modificat Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al societăţii, în sensul în care persoanele disponibilizate vor primi plăţi compensatorii în sumă brută de 49.998 lei, de la bugetul de stat, venitul urmând să fie impozitat cu 10%.
Modificarea CCM este prevăzută într-un act adiţional ce a fost semnat cu Sindicatul “Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH.
Administratorul special al CEH a arătat că situaţia disponibilizărilor va face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă ce ar urma să fie discutată într-o şedinţă de Guvern pe data de 19 mai.
„Condiţiile de disponibilizare vor fi aplicate doar după aprobarea lor de Guvern şi apariţia actului normativ necesar”, a precizat Cristian Roşu.
Pe de altă parte, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, de la termocentrala Mintia, a recomandat angajaţilor să nu completeze cererile de disponibilizare motivând, între altele, că nu există o ordonanţă sau hotărâre de guvern prin care să fie susţinută suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat.
Rămâne de văzut cum vor judeca oamenii: vor prefera să-şi asume riscul ca termocentrala Mintia sau minele de cărbune să fie trecute într-un regim de lucru incert sau vor alege să o ia de la capăt?
Cel mai greu va fi însă pentru angajaţii care au reuşit să adune experienţa necesară şi care ar putea să dea acum ceea ce e mai bun din ei. Oamenii s-au specializat într-un domeniu în care un specialist se formează în zeci de ani şi unde este nevoie de o pregătire continuă, lucru care ar trebui luat în considerare de mai-marii ministerelor de resort. Timpul va arăta dacă s-a greşit sau nu, aşa cum s-a întâmplat şi cu mineritul din Valea Jiului.
Păcat însă că termocentrala Mintia – Steaua de pe Mureş- nu mai are căutare în calculele de siguranţă ale sistemului energetic naţional din România. Ar mai fi avut multe şi importante aspecte de pus la punct.
CEH este format din minele de huilă Lupeni, Livezeni, Lonea şi Vulcan, şi din termocentralele Mintia şi Paroşeni şi numără circa 4.000 de angajaţi.