Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în intervalul aprilie – iulie 2023 și destinate persoanelor cu dizabilităţi.
Astfel, persoanele care se află în situaţii deosebite (internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au posibilitatea să ridice tichetele gratuite de călătorie până vineri, 21 aprilie 2023, pot intra în posesia acestora începând de luni, 24 aprilie 2023.
Biletele se distribuie de către Compartimentul Monitorizare Asistenţi Personali, situat în incinta Pieţei Agroalimentare Deva, etajul 1, biroul nr. E21, după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16:30 şi vineri, între orele 8:00-14:00.
Tichetele gratuite de călătorie se acordă următoarelor categorii de persoane:
– persoane cu dizabilităţi încadrate în grad grav şi însoţitorilor/asistenţilor personali ai acestora
– persoane cu dizabilităţi încadrate în grad accentuat
La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea următoarelor documente (în copie):
– cartea de identitate/certificatul de naştere (în cazul minorilor)
– legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara
– certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004 (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), în timpul programului de lucru.
Până în prezent, 428 de persoane cu dizabilități și însoțitori/asistenți personali ai acestora au ridicat tichetele gratuite de călătorie pentru perioada aprilie – iulie 2023, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din totalul beneficiarilor.
Direcția de Asistență Socială Deva