Turneul de tenis Transylvania Open a intrat oficial sub Înaltului Patronaj al Casei Regale a României, miercuri, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Domeniul Regal Săvârşin, care a inclus un eveniment special pe terenul de tenis construit în 1945.
Ceremonia de conferire a prestigiosului statut a avut loc în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, a Alteţei Sale Regale Principele Consort Radu, a echipei Transylvania Open şi a invitaţilor speciali. Prin acordarea Înaltului Patronaj, Casa Regală şi-a exprimat “susţinerea necondiţionată” a sportului alb şi, implicit, a valorilor pe care acesta le promovează.
Începând cu ediţia din 2023, care va avea loc în perioada 16-22 octombrie, Familia Regală a României va fi reprezentată la Transylvania Open şi va fi prezentă la turneu alături de jucători, oficialităţi şi iubitori ai tenisului.
“Astăzi a fost o zi specială pentru Transylvania Open, o zi în care ne-a fost acordat Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale. Este o recunoştinţă mare pentru noi, este o dovadă a faptului că am muncit foarte mult, că am reuşit să câştigăm anul trecut cel mai bun turneu de tenis de WTA250 din lume, aşa că este o mare onoare pentru noi, dar în acelaşi timp o mare responsabilitate pentru ediţiile viitoare. Puţine evenimente au şansa de a primi această distincţie, este o asociere pe care Transylvania Open o va avea cu Casa Regală de acum înainte, pentru că noi promovăm multe valori comune, promovăm fair play, promovăm respect, onoare. Sportul este cel mai curat mijloc de a promova aceste valori pentru că înseamnă sănătate, prevenţie şi educaţie”, a declarat, Patrick Ciorcilă, fondator şi directorul turneului Transylvania Open.
Pentru ediţia următoare, mai multe jucătoare de top din România şi-au confirmat participarea, inclusiv Sorana Cîrstea, locul 32 mondial, care va juca pentru prima dată la turneul din Cluj. Ana Bogdan (locul 39 WTA) şi Jaqueline Cristian (locul 121 WTA), participante la ambele ediţii anterioare, au anunţat şi ele că vor participa la turneu.
Tenis de câmp: Turneul Transylvania Open sub patronajul Casei Regale
Partajează această știre
Noutăți
ȘEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL DEVA
noiembrie 4, 2024
Infracţiuni rutiere pe drumurile din judeţ
noiembrie 4, 2024
Deva: Bărbat reținut pentru 24 de ore, pentru tâlhărie calificată
noiembrie 4, 2024
Mica Publicitate