Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va fi oprită începând de marți, 10 noiembrie 2020, pe perioadă nedeterminată, potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva care administrează monumentul istoric.
Decizia a fost luată pentru a limita și a preveni îmbolnăvirile cu virusul SARS COV-2.
Municipiul Deva a intrat în scenariul roșu, rata de infectare depășind 3 la mia de locuitori.
Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Deva o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee care sunt semnalizate cu indicatoare:
• Traseul nr. 1- din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute
• Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute
• Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute
Cei care vizitează Cetatea Deva trebuie să poarte mască de protecție și să respecte regulile și măsurile impuse la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS COV-2.