30 de spectacole în 2021, dintre care 22 de premiere, înregistrate în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii,pe www.scena-digitala.ro
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu oferă publicului posibilitatea de a viziona în sistem de abonament producțiile online, începând de mâine, 24 decembrie, pe www.scena-digitala.ro. Pe parcursul anului 2021, spectatorii pot urmări 30 de spectacole de teatru, teatru-film și filme,dintre care 22 de premiere. Prin acest demers, Naționalul sibian devine primul teatru din această categorie cu platformă integrată video-on-demand, care poate fi accesată pe bază de abonament sau bilet individual.
Acces gratuit în luna decembrie, pentru cei care achiziționează abonamente
Spectacolele prezentate în cadrul Scenei Digitale (www.scena-digitala.ro) sunt înregistrate sau produse special pentru mediul online, în condiții de calitate HD a sunetului și a imaginii, pentru a oferi cea mai bună experiență de vizionare. În prezent, pe website pot fi urmărite spectacolele de teatru: “Felii”, un spectacol de Lia Bugnar,„Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Văzduh”, regia Victor Olăhuț, „Opinia publică”, regia Theodor Cristian-Popescu,„Maternal”, regia Radu Nica, „LIVE”, regia Bobi Pricop, mini-seria de teatru-film „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu și filmul „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr. Începând cu luna februarie, vor fi lansate două noi producții lunar, titluri precum: „O zi frumoasă”, regia Ofelia Popii, „Sunt o babă comunistă”, regia Mariana Mihu Plier,„Contra democrației”, regia Alexandru Dabija, sau „Femei”, concept spectacol Raluca Iani. Utilizatorii le pot urmări prin achiziția unor bilete individuale, la prețul de 30 de lei,sau prin abonare, în variantă lunară, de trei sau șase luni și anuală. Costul abonamentelor variază între 49 lei și 329 lei, în funcție de durată și numărul de spectacole incluse.Utilizatorii care achiziționează abonamente în luna decembrie, beneficiază de o perioadă gratuită de acces în platformă, până la 1 ianuarie.Toate producțiile sunt disponibile în limbile română și engleză și pot fi urmărite pe orice dispozitiv (PC, laptop, smartphone, tabletă, TV).
„Știm că cel puțin pentru o vreme accesul publicului în săli nu va fi posibil, sau nu la capacitate maximă, dar oamenii au în continuare nevoie de bucuria, emoțiile și miracolul unui spectacol de teatru. Poate această nevoie este chiar mai mare acum, când experiențele la care avem acces sunt limitate, deja de ceva timp. Am văzut acest lucru și din reacția publicului din acest an, pentru că toate difuzările online ale teatrului și ale FITS au înregistrat peste 3 milioane de vizualizări. Am decis să consolidăm Scena digitală și să oferim iubitorilor de teatru de oriunde posibilitatea de a vedea spectacolele noastre, în cea mai bună formă pe care momentul o permite, acum și pe bază de abonament, cu o ofertă de preț și mai bună.Este cadoul nostru de Sărbători pentru public, prin care dorim să aducem în casele lor un strop de magie. Acum, spectatorii pot viziona opt spectacole, înregistrate sau realizate special pentru online, iar în 2021 vom prezenta alte 22 de producții de excepție”, declară Constantin Chiriac, Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Scena digitală a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu a fost lansată în luna iulie a acestui an, cu o serie de producții care puteau fi urmărite prin achiziția de bilete, pe website-ul teatrului. Naționalul sibian a pornit demersul de a difuza online spectacole, povești, spectacole lectură sau conferințe speciale încă din luna martie, continuând cu organizarea online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și cu redifuzarea ulterioară, în mod gratuit, a celor 138 de spectacole de teatru, dans, muzică sau circ de calibru internațional, dar și a altor momente teatrale oferite de actorii teatrului. În total, producțiile difuzate online în acest an de Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiuau înregistrat peste 3milioane de vizualizări.
Despre Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Teatrul Naţional „Radu Stanca” este unul dintre cele mai importante teatre din România şi unul dintre cele mai active din Europa. Prin cele două secții ale sale – Secția Română și Secția Germană, s-a impus, în regiune, ca operator principal de cultură, educație și cercetare. Împreună cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și structurile asociate: Bursa de Spectacole de la Sibiu, Școala de Teatru și Management Cultural, Platforma doctorală în domeniul artelor spectacolului, Programul de Voluntariat, aflate într-un permanent dialog, păstrează, din 2007 și până în prezent, ca obiectiv strategic al întregii activități culturale, dezvoltarea comunității, atât la nivel local, cât și regional. Activitatea Teatrul Naţional „Radu Stanca”, a echipei de management și artistice a fost recunoscută pentru performațe deosebite și impact în promovarea culturii la nivel local și internațional, prin numeroase distincții acordate de instituții de prestigiu din intreaga lume, precum Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Promovarea culturii române în întreaga lume, premii UNITER pentru Cel mai bun teatru, Cel mai bun manager cultural, Cel mai bun spectacol, Cea mai bună actriță, Crucea Casei Regale a României, Ofiţer al Ordinului Coroanei – distincţie acordată de Majestatea Sa Regele Albert al II-lea al Belgiei, Premiul Ministrului Afacerilor Externe Japonia, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, de către Ministerul Culturii din Franța, Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare din Franța, de către Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe din Franța.