Târnosirea bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Socet

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 3 martie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a târnosit biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Socet, parohia Cerbăl, Protopopiatul Deva, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor, Preasfinția Sa a subliniat faptul că iubirea față de Dumnezeu o arătăm și prin grija pe care o purtăm pentru semenii noștri aflați în nevoi și în suferințe, după cum ne învață Mântuitorul Iisus Hristos în pericopa evanghelică citită în această Duminică.

La final, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în parohie, preotul Ciprian Amadeo Alic a fost hirotesit iconom, iar credincioșii implicați mai activ în restaurarea lăcașului de cult, au primit gramate de mulțumire.

În satul Socet din comuna Cerbăl, județul Hunedoara, s-a născut preotul Liviu Stan, profesor de teologie, în 11 iulie 1910, dintr-o familie preoțească. După studiile liceale, la Deva și Lugoj (1921-1928), a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți (1928-1932) – cu licența în 1932 și doctorat în 1936 – și Facultatea de Drept din aceeași localitate (1930-1932, neterminată). Mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis în străinătate pentru specializare în Drept bisericesc, la Facultățile din Atena (1932-1934), Varșovia (1934-1935), Roma (1935-1936) și München (1936-1937). Reîntors în țară, a predat Dreptul Bisericesc la Sibiu și la București, până în 1972. A trecut la cele veșnice în data de 1 aprilie 1973, fiind înmormântat la Lugoj. Opera sa teologică este impresionantă: 7 volume masive și sute de studii de specialitate în care a abordat întreaga tematică a Dreptului bisericesc.

Partajează această știre

Lasă un răspuns