Târgul de Fete de pe Muntele Găina, la acest sfârşit de săptămână

Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi cea mai cunoscută sărbătoare populară din România, va avea loc în perioada 16 – 17 iulie 2022 şi va cuprinde un program cultural-artistic divers cu concerte de folclor şi muzică uşoară, petreceri în aer liber, proiecţii de filme etnografice şi un târg al meşterilor populari.

Târgul este una dintre cele mai vechi sărbători tradiţionale cu o vechime de sute de ani, care este organizat anual în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).

Elemente din program

Manifestarea va debuta, sâmbătă, la amiază, cu Târgul meşterilor populari “Alba Tradiţional”, care reuneşte 50 de meşteri tradiţionali din Alba, Hunedoara, Cluj, Arad, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Satu Mare, Neamţ, Argeş, Gorj.

La ora 14:00, este programat concertul “Cântec pentru făuritorii libertăţii”, susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, dirijat de Alexandru Pal.

Pe parcursul zilei va avea loc difuzarea mai multor filme etnografice, iar la ora 17:30 Fanfara Transilvania şi Fanfara Transilvania Junior vor susţine un spectacol extraordinar de muzică tradiţională românească şi muzică balcanică.

Concert Phoenix

Seara se va încheia cu un concert extraordinar al Trupei Phoenix, 2022 fiind anul împlinirii a 60 de ani de existenţă a trupei. Din programul primei zile nu va lipsi nici discoteca în aer liber cu “Flaviu fără S” şi focurile de artificii, programate la miezul nopţii.

Târgul de Fete va continua duminică, 7 iulie 2022, pe vârful Muntelui Găina, la Crucea Iancului, cu un ceremonial solemn şi o slujbă religioasă in memoria lui Avram Iancu – erou al naţiunii române. Programul va fi deschis de tulnicăresele din Avram Iancu şi de Fanfara Judeţului Alba.

Sărbătoarea de pe Găina va continua cu târgul meşterilor populari, dar şi un spectacol extraordinar denumit “Muntele Găina uneşte tradiţiile româneşti”. În cadrul acestui spectacol îşi vor da concursuri ansambluri din judeţele Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Suceava, Sălaj, Gorj.

Brand al României

Târgul de Fete de pe Muntele Găina este pe drept cuvânt un brand al României, manifestarea fiind cunoscută ca şi cea mai mare sărbătoare populară în aer liber. La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu “strigături”, iar fetele “se luau”, nu se cumpărau.

Caseta Accesul spre Muntele Găina

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările. Pe munte există o zonă de campare pentru cei care vor să petreacă două zile minunate în natură.

Partajează această știre

Lasă un răspuns