Țara Hațegului – Retezat Destinație de Ecoturism este marea câștigătoare la capitolul “Comori naturale”, în cadrul celei mai ample acțiuni de promovare a turismului din România!!!

În cadrul Galei Destinația Anului, ce a avut loc în aseară la Palatul Culturii din Iași, au fost anunțați marii câștigători, la fiecare dintre cele 9 categorii.

Anca Rusu, managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului- Retezat, a fost prezentă la eveniment.

“Este un premiu care ne onorează, dar care ne și obligă să ne concentrăm cu toții eforturile (fie că vorbim de instituții publice, administratori de obiective turistice sau de industria HoReCa) pentru a demonstra că merităm cu adevărat acest premiu. Destinația noastră este una tânără, în care se construiește susținut, concentrat, pe baza datelor și a strategiilor, din 2015, cu sprijinul Asociației de Ecoturism din România (Descoperă Eco-România) și cu o finanțare obținută grație Romanian-American Foundation și Fundatia pentru Parteneriat – Polgár-Társ Alapítvány.

Ne așteptăm ca în următoarea perioadă să fim mai vizibili, e o perioadă în care vom continua să facem dezvoltare turistică, dar ne vom concentra și pe promovare. Îmi place să cred că veți mai auzi despre noi!

Le mulțumesc colegilor mei din Asociația de Turism Retezat – unitatea de management al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, partenerilor noștri publici și privați, precum și tuturor celor care au votat pentru noi și obiectivele din județul Hunedoara! Un mare mulțumesc merge și către ambasadorii noștri, Nicolae al Romaniei, Avram Iancu și Toma Coconea!

Felicitări tuturor câștigătorilor, dar în special hunedorenilor, pentru modul frumos în care s-au implicat în promovarea acestei competiții pe plan local! Felicitări, Muzeul Castelul Corvinilor, Conacul Archia și Dinosaur World Transylvania!”

Partajează această știre

Lasă un răspuns