Țara Hațegului devine la început de vară, pentru două săptâmâni, capitala fotbalului juvenil românesc. Astfel, în perioadele 31 mai – 02 iunie și 07 – 09 iunie, Asociația Club Sportiv Masters Sports organizează la Hațeg și Sântămăria – Orlea, cea de-a treia ediție a ȚARA HAȚEGULUI JUNIOR’S CUP, un campionat de fotbal devenit deja tradiție, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria și Consiliul Local Hațeg, Primăria și Consiliul Local Sântămăria – Orlea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, Asociația Intercomunală Țara Hațegului, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat.
Ca și la edițiile anterioare , turneul este susținut de Federația Română de Fotbal și Acerbis, în calitate de partener tehnic.
“Ne bucurăm că turneul nostru, prin care se dorește atât promovarea fotbalului pentru copii, cât și promovarea turistică a Țării Hațegului, crește de la un an la altul. Fără îndoială, de trei ani încoace, Țara Hațegului a devenit un important reper sportiv al fotbalului juvenil național. La prima ediție, am avut în competiție reprezentanți de la 27 de cluburi sportive. Anul acesta, ne bucurăm să avem oaspeți de la 50 de formațiuni, aproape dublu. În premieră, vom fi gazde pentru un club din Serbia, FK Kolonija Smederevo. Sunt în total 132 de echipe înscrise, iar pentru cei aproape 1500 de copii, am pregătit momente speciale. Pe lângă timpul acordat jocului de fotbal în sine, vineri, 31 mai și sâmbătă, 8 iunie, am gândit un program dedicat Zilei internaționale a copilului, care va cuprinde un moment de minidiscotecă, dar și o probă specială – o vânătoare de comori cu întrebări despre obiectivele turistice ale zonei, tema fiind “Cetățile antice și medievale din Țara Hațegului”, cu premii surpriză acordate de către S.C. Adaconi S.R.L. și Asociația de Turism Retezat – unitatea de management a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat. Totodată, fostul arbitru FIFA Cristian Balaj, președintele Agenției Române Anti-Doping, le va vorbi copiilor despre importanța practicării unui fotbal “curat”. Antrenorii vor avea și ei parte de o seară specială, unde vor discuta în cadrul work-shop-ului “Primul pas pe stadion. Despre bucuria de a fi antrenor de copii.” și vor avea ocazia de a interacționa cu Grigore Cartianu, autorul volumelor “Hagi” și “Hora de la miezul nopții”. Nu au fost uitați nici părinții, aceștia fiind inviatați să descopere Țara Hațegului și împrejurimile, parcurgând cu ghid, în fiecare zi de sâmbătă din cadrul competiției, trei trasee ce ating principalele atracții turistice ale zonei”. – Petru Basarabă, director ȚARA HAȚEGULUI JUNIOR’S CUP.
Un moment special va avea loc duminică, 2 iunie, în cadrul festivității de premiere, când Avram Iancu, primul român care a traversat înot Canalul Mânecii și tot primul român care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră, va primi titlul de ambasador al Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat.
Echipele înscrise, pe categorii de vârstă, sunt următoarele:
31 Mai – 02 Iunie 2019
Categorii de vârstă: 2007, 2009, 2011, 2013
Echipe inscrise:
GRUPA 2007:
CFR Simeria
Sorii Juniors Lupeni
Benfica București
UTA Arad Alb
UTA Arad Roșu
Viitorul Arad
SF Damian Militaru
ASU Poli Timișoara Alb
Voința Săliște Sibiu
ASU Poli Timișoara Violet
FC Dinamo București
Primavera Deva
Pandurii Tg. Jiu
Abba Jibou
SF Valea Frumoasei
Victoria Călan
GRUPA 2009:
CSO Retezatul Hațeg
AS Sântămaria Orlea
CFR Simeria
Luceafărul Dr. Tr Severin
UTA Arad Alb
Viitorul Arad
UTA Arad Roșu
Dynamik Lupeni
Dacia Orăștie
CSM Reșița
Voința Săliște Sibiu
CFR Cluj
Pro Fotbal Vulcan
Pandurii Tg. Jiu
Atletico Timișoara
SF Florea Văetuș
GRUPA 2011:
CSO Retezatul Hațeg
CFR Simeria
Luceafărul Dr. Tr Severin
UTA Arad Alb
Abba Jibou
CSM Reșița
SF Florea Văetuș
LPS Banatul Galben
Voința Săliște Sibiu
U Cluj
Academia Luceafărul “U” Cluj
Galaxy Brad
Viitorul Șoimuș
Sorii Juniors Lupeni
UTA Arad Rosu
LPS Banatul Albastru
GRUPA 2013:
LPS Banatul Timișoara
Voința Săliște Sibiu
CFR Simeria
Sorii Juniors Lupeni
SF Florea Văetuș
07-09 Iunie 2019
Categorii de vârstă: 2008, 2010, 2012
GRUPA 2008:
CFR Simeria
CS Dumbrăvița
Atletico Arad
Academia Flavius Stoican
FK Kolonija Smederevo(Serbia)
SF Damian Militaru
FC Dinamo București Alb
“U” Craiova
LPS Tg. Jiu
CSJ Știința U Craiova
Sporting Cluj
CS Giroc-Chișoda
Academia Voluntari
Galaxy Brad
FC Dinamo București Roșu
GRUPA 2010:
CFR Simeria
Retezatul Hațeg
Sport Kids Dr. Tr. Severin
Sporting Drobeta Dr. Tr. Severin
Pandurașul Tg. Jiu
SF Damian Militaru
CS Hunedoara
Viitorul Șoimuș
CSM Reșița
SF Florea Văetuș
CS Giroc-Chișoda
FC Dinamo București
Academia Flavius Stoican
ACS Stars Academy Călan
GRUPA 2012:
CFR Simeria
Juventus Colterm Timișoara
Retezatul Hațeg
CSM Reșița
SF Florea Văetuș
SF Damian Militaru
Viitorul Șoimuș
U Cluj
Academia Luceafărul “U” Cluj
CS Hunedoara
Invitati speciali din mediul fotbalistic: Mihai Stoichiță (FRF), Ciprian Urican (antrenor licență PRO, lector al Școlii Federale de Antrenori a FRF, formator antrenori UEFA, autor cărți de specialitate), Cristian Balaj (fost arbitru FIFA, președintele Agenției Naționale Anti-Doping), Alexandru Tudor (fost arbitru FIFA), Mihai Leu (campion mondial de box și campion național de raliu), Cristian Petrean (președinte AJF Hunedoara), Florin Caramavrov (jurnalist Pro Sport) și Grigore Cartianu (jurnalist și scriitor).
Campionatul de fotbal continuă și în luna august, în week-end-ul 23 -25, când pe bazele sportive de la Hațeg și Sântămăria-Orlea se vor întâlni reprezentanții categoriilor de vârstă 2003, 2004, 2005 și 2006.