În data de 13.05.2021, în jurul orei 19:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Deva, a fost agresată fizic de un tânăr care a încercat să îi sustragă poșeta.
Pentru a-şi asigura scăparea, în condiţiile în care femeia a opus rezistenţă şi a solicitat ajutorul trecătorilor, tânărul i-a aplicat mai multe lovituri de pumn în zona capului, după care a fugit, fiind urmărit de fratele femeii, care a contribuit la prinderea acestuia.
În cel mai scurt timp, la faţa locului s-au prezentat poliţiştii Biroului Investigații Criminale, care l-au condus pe prezumtivul autor, un tânăr de 28 de ani, din Deva, la sediul unităţii de Poliţie, pentru audieri.
Faţă de cel în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă la tâlhărie.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.